in

Acord de cooperare academică semnat de Politehnica București și Universitatea Hoseo din Republica Coreea

Acord de cooperare academică semnat de Politehnica București și Universitatea Hoseo din Republica Coreea

Politehnica București și Universitatea Hoseo din Republica Coreea au semnat un acord de cooperare, care stabilește cadrul dezvoltării unor proiecte academice și științifice comune, a anunțat rectorul Mihnea Costoiu.

Politehnica București a primit miercuri vizita unei delegații din Republica Coreea, din care au făcut parte reprezentanți ai Universității Hoseo și ai Municipalității Asan.

‘Întâlnirea a reprezentat o oportunitate de inițiere a mobilităților pentru studenți, cadre didactice și cercetători, precum și a unor proiecte comune în domenii de interes strategic, cum ar fi inteligența artificială, tehnologiile semiconductorilor, managementul și administrația publică’, a scris pe Facebook rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu.

Potrivit acestuia, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării unor programe de dublă diplomă și de doctorat în cotutelă, care să contribuie la extinderea parteneriatului dintre cele două universități.

‘Un moment important al vizitei l-a reprezentat semnarea Acordului de cooperare dintre Politehnica București și Universitatea Hoseo, care pune bazele relațiilor bilaterale’, a menționat Costoiu.

Rectorul a mulțumit Ambasadei României în Republica Coreea pentru sprijinul acordat în organizarea acestei vizite și pentru contribuția la consolidarea colaborării academice și științifice dintre cele două state.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Alerte de ploi în mai multe regiuni, până vineri dimineața; de sâmbătă vremea se răcește accentuat

Alerte de ploi în mai multe regiuni, până vineri dimineața; de sâmbătă vremea se răcește accentuat

Fotbal: ‘Jobe (Bellingham) a urmat un parcurs similar cu cel al lui Jude’, a afirmat selecționerul Angliei, Thomas Tuchel

Fotbal: ‘Jobe (Bellingham) a urmat un parcurs similar cu cel al lui Jude’, a afirmat selecționerul Angliei, Thomas Tuchel