Cel de-al doilea summit UE-Republica Moldova se desfășoară la 22 iunie, la Bruxelles, pe agenda discuțiilor aflându-se aderarea țării la UE, integrarea treptată, războiul din Ucraina, comerțul, securitate și apărare, reziliența etc. Se preconizează că liderii celor două părți vor adopta o declarație comună la finalul summitului, informează www.consilium.europa.eu.
De asemenea, în timpul summitului va fi semnat un nou acord-cadru de cercetare cu Republica Moldova. Acordul nu are caracter obligatoriu pentru instituirea cooperării într-o serie de domenii de cercetare legate de strategiile de specializare inteligentă și de politicile de inovare.
Summitul va fi condus de președintele Consiliului European, Antonio Costa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Reuniunea sub formă de summit reprezintă o ocazie esențială de a evidenția importanța strategică a viitorului Moldovei în cadrul UE și de a consolida parteneriatul dintre cele două părți.
* Aderarea Republicii Moldova la UE
Republica Moldova a primit statutul de țară candidată la UE în iunie 2022, iar negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.
La 15 iunie 2026, în cadrul celei de-a doua conferințe de aderare UE-Moldova, UE și Moldova au deschis negocierile privind grupul tematic 1, al elementelor fundamentale. Acest grup tematic cuprinde valorile și principiile fundamentale pe care este construită UE: acquis-ul UE legat de statul de drept și drepturile fundamentale, justiție, libertate și securitate, funcționarea instituțiilor democratice, reforma administrației publice, funcționarea economiei de piață etc.
Decizia din 15 iunie 2026 a UE se înscrie în logica angajamentului Uniunii de a avansa rapid în procesul de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei.
* Integrarea treptată
Cu privire la integrarea treptată, UE va continua să sprijine integrarea treptată a Republicii Moldova pe piața internă a UE în sectoare-cheie. Acest lucru va stimula creșterea economică și va aduce beneficii cetățenilor și întreprinderilor, sporind în același timp gradul de pregătire al Republicii Moldova pentru aderarea la UE.
Pentru a contribui la sprijinirea reformelor Republicii Moldova și a integrării sale în UE, în perioada 2025-2027, UE îi pune la dispoziție acesteia până la 1,9 miliarde de euro, prin intermediul noului plan de creștere pentru Republica Moldova.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei
* Liderii UE își vor reitera angajamentul ferm față de suveranitatea, securitatea și reziliența Republicii Moldova, în contextul atacurilor hibride continue ale Rusiei împotriva acestui stat și al consecințelor războiului din Ucraina.
De la începutul războiului, UE a sprijinit Republica Moldova într-o serie de domenii, printre care: asistența umanitară, gestionarea frontierelor, măsuri temporare de liberalizare a comerțului, sincronizarea rețelelor electrice, protecția civilă.
* Comerț
Se preconizează, totodată, că liderii vor vorbi despre beneficiile aduse de Acordul de asociere UE-Republica Moldova, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
UE este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, comerțul cu UE reprezentând peste jumătate din comerțul total cu bunuri al țării în 2025, ceea ce a generat o cifră de afaceri de peste 7 miliarde de euro.
* Securitate și apărare
Liderii vor discuta și despre aprofundarea cooperării în materie de securitate și apărare dintre UE și Republica Moldova, susținută de Parteneriatul pentru securitate și apărare UE-Republica Moldova.
Între 2021 și 2025, UE a alocat 197 de milioane de euro Republicii Moldova prin intermediul Instrumentului european pentru pace, pentru a sprijini modernizarea forțelor sale armate.
* Reziliență
Summitul va oferi UE ocazia de a-și reafirma angajamentul față de securitatea, pregătirea și reziliența Republicii Moldova, inclusiv față de securitatea cibernetică.
Prin intermediul misiunii de parteneriat a Uniunii Europene și a setului de instrumente al UE pentru contracararea amenințărilor hibride, UE sprijină reziliența democratică a Republicii Moldova în domeniul gestionării crizelor, al amenințărilor hibride și al combaterii acțiunilor străine de manipulare a informațiilor și a ingerințelor străine.
***
Primul summit dintre UE și Republica Moldova a avut loc la 4 iulie 2025, la Chișinău.
Liderii UE și-au reafirmat angajamentul față de suveranitatea, securitatea și reziliența Republicii Moldova, în special având în vedere consecințele războiului din Ucraina și ale atacurilor hibride ale Rusiei.
Cu privire la aderarea Republicii Moldova la UE, Uniunea a salutat eforturile acestei țări de a urmări cu fermitate o agendă de reforme, pentru a consolida statul de drept și drepturile fundamentale, precum și lupta împotriva criminalității organizate.
De asemenea, pentru a contribui la sprijinirea integrării Republicii Moldova și a reformelor acesteia, UE a anunțat, în context, că pune la dispoziție până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025-2027, prin intermediul Planului de creștere pentru Republica Moldova.
Nu în ultimul rând, liderii au solicitat retragerea întregului personal militar și a muniției Federației Ruse din regiunea Transnistria a Republicii Moldova.


