in

Alba: Acord de parteneriat între Universitatea ”1 Decembrie 1918” și Shandong Jiaotong University din China

Alba: Acord de parteneriat între Universitatea ”1 Decembrie 1918” și Shandong Jiaotong University din China

Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Shandong Jiaotong University din China au încheiat un acord de parteneriat, a anunțat, marți, rectorul Daniel Breaz.


”Am participat la ‘China CEEC Dialogue on the Integration of Science, Education and Industry & Industrial Talent Cultivation’, forum dedicat consolidării cooperării dintre China și statele din Europa Centrală și de Est în domeniile educației, cercetării și dezvoltării industriale.În cadrul acestui eveniment, am semnat acordul de parteneriat dintre Universitatea ‘1 Decembrie 1918’ din Alba Iulia și Shandong Jiaotong University, instituție de referință din provincia Shandong, cu o tradiție academică începută în 1956, peste 23.000 de studenți și o prezență activă în rețele internaționale de cercetare și educație”, a scris, pe Facebook, Daniel Breaz.

Potrivit acestuia, acordul, semnat împreună cu rectorul Kong Weijin, deschide un cadru concret pentru mobilități academice, proiecte comune de cercetare și cooperare instituțională pe termen lung.

”Internaționalizarea unei universități nu se construiește declarativ – se dezvoltă prin dialog, prezență și colaborări academice reale. UAB construiește astfel de relații pe toate meridianele: în Europa, în spațiul euro-atlantic și, tot mai consistent, în Asia. Această colaborare reprezintă un pas concret într-un proces mai amplu de deschidere spre spațiul academic global și de consolidare a profilului nostru internațional”, a adăugat rectorul Daniel Breaz.

Înființată în 1991, Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost inclusă, în ianuarie, în QS World University Rankings: Europe 2026, unde ocupă poziția 99 în rândul universităților din Europa de Est și este clasată în intervalul 701-900 la nivel european.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Neamț: O bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial, descoperită pe șantierul autostrăzii A7, la Secuieni

Neamț: O bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial, descoperită pe șantierul autostrăzii A7, la Secuieni

Fotbal: Supercupa României, dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, se va disputa pe 12 iulie

Fotbal: Supercupa României, dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, se va disputa pe 12 iulie