in ,

Alexandru Muraru (PNL): Asaltul instituţiilor asupra PNL se va intensifica până la Congresul de duminică. Cei care cred că pot îngenunchea PNL se înşeală profund

Alexandru Muraru (PNL): Asaltul instituţiilor asupra PNL se va intensifica până la Congresul de duminică. Cei care cred că pot îngenunchea PNL se înşeală profund

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, afirmă că se aşteaptă ca, până la Congresul liberalilor de duminică, ”asaltul” instituţiilor asupra partidului să se intensifice, el precizând că PNL nu se va lăsa intimidat şi că va demonta fiecare minciună.

Referindu-se la audierea primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, la DNA, Muraru a susţinut că “folosirea justiţiei în lupta politică nu este doar o mizerie, ci şi o lovitură dată democraţiei şi statului de drept“. 
Totodată, Alexandru Muraru a criticat rapiditatea cu care Tribunalul Ilfov a judecat contestaţia unor colegi liberali privind anularea unor decizii luate de Biroul Politic Naţional PNL. 
“O aberaţie demnă de statele autoritare. O instanţă îşi permite să se pronunţe asupra unor chestiuni de oportunitate şi strategie politică. Nişte siniştri executanţi. Când votăm şi decidem în grupurile parlamentare să votăm un act normativ, ne veţi interzice şi asta? Ce a făcut această instanţă este penal, ţine de Inspecţia Judiciară. Este un abuz fără precedent la adresa unui partid democratic. Vom respinge ferm guvernul PSD-Veştea. Iar duminică va fi ziua în care PNL se va scutura de toţi cei care vor să-l erodeze din interior“, a afirmat Alexandru Muraru.
Totodată, liberalul se aşteaptă ca, până la Congresul PNL de duminică, ”asaltul” instituţional asupra PNL să se intensifice. 
De asemenea, Muraru a afirmat că preşedintele Nicuşor Dan a devenit susţinătorul formulei PSD-AUR, explicând că şeful statului a dovedit acest lucru la moţiunea de cenzură “pentru care a conspirat cu PSD“, dar “o dovedeşte şi acum prin susţinerea aducerii AUR în majoritate şi guvernare“. 
“Aşa arată un preşedinte prăbuşit electoral, delegitimat, decredibilizat de propriile acţiuni care va fi imediat perceput de cancelariile occidentale ca nefrecventabil şi, prin urmare, complet marginalizat. România este astfel trădată de la vârful ei“, a susţinut Muraru.
El a adăugat că PNL a trecut prin încercări “infinit mai grele“ şi a rămas în picioare atunci când alţii au dispărut din istorie.
“Cei care cred că pot îngenunchea PNL prin presiune instituţională, prin intimidare, prin dosare scoase la momentul potrivit, prin sentinţe pronunţate cu viteza ordinului politic sau prin campanii de demonizare, se înşală profund“, a spus Muraru.
Totodată, liberalul a afirmat că PNL nu se va lăsa intimidat şi că va demonta fiecare minciună şi va înfrunta fiecare abuz.
“Iar atunci când această furtună artificială va trece, va rămâne un adevăr simplu: PNL a stat în picioare. PNL a apărat democraţia atunci când alţii au încercat să o folosească împotriva adversarilor lor. PNL a apărat România onestă atunci când aceasta era atacată. Libertatea nu se negociază, democraţia nu se confiscă, iar România nu poate fi pusă în genunchi de cei care confundă puterea vremelnică cu dreptul de a controla destinul unei naţiuni“, a adăugat Alexandru Muraru.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tot mai multe companii mari, în colaps; semnalele din piață nu sunt liniștitoare pentru următoarele luni (analiză)

Tot mai multe companii mari, în colaps; semnalele din piață nu sunt liniștitoare pentru următoarele luni (analiză)

Macron mărturiseşte, în marja marcării a 86 de ani de Apelul de la 18 iunie al lui de Gaulle, că, dacă ar fi făcut armata, ar fi ales infanteria

Macron mărturiseşte, în marja marcării a 86 de ani de Apelul de la 18 iunie al lui de Gaulle, că, dacă ar fi făcut armata, ar fi ales infanteria