Economia României traversează o perioadă de reașezare structurală profundă, iar datele oficiale centralizate după primul trimestru al anului 2026 indică o volatilitate crescută în sectorul antreprenorial, cel mai grav fiind faptul că presiunea economică a ajuns la companii mari – firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și ecosisteme extinse de furnizori și creditori, relevă o analiză realizată de Sierra Quadrant, dată joi publicității.
Potrivit experților, această evoluție vine pe fondul unei corecții macroeconomice care a început să își arate efectele încă din a doua jumătate a anului trecut, iar trimestrul al II-lea din acest an va da dimensiunea reală a crizei din România.
‘Numărul de companii care au intrat în incapacitate de plată în primele trei luni ale acestui an reflectă o presiune acumulată din cauza costurilor ridicate cu finanțarea și a contracției consumului pe anumite segmente cheie. Domenii tradițional vulnerabile, precum construcțiile, comerțul cu amănuntul și transporturile, continuă să domine topul procedurilor deschise la tribunalele comerciale. Cel mai grav este faptul că presiunea economică a ajuns la companii mari – firme cu sute de angajați, zeci de milioane de euro în business și ecosisteme extinse de furnizori și creditori’, se arată în analiză.
Privind pe ansamblu, datele de la Registrul Comerțului și Institutul Național de Statistică arată că 66 de companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro, au intrat în insolvență în T1 2026, față de 25 în T1 2025.
‘Asistăm la o adâncire a problemelor economice pe lanțurile de business, cu impact puternic în zone precum comerțul, energie, industrie și servicii. Sunt tot mai multe firme cu sute de angajați care, pe fondul problemelor economice, ajung să apeleze la soluțiile de salvare oferite de mecanismele insolvenței”, afirmă Ovidiu Neacșu, practician în insolvență cu aproape 30 de ani de experiență și partener coordonator Sierra Quadrant.
Conform analizei, fenomenul s-a amplificat începând din luna martie, dovadă că din totalul celor 1.829 de insolvențe înregistrate în primul trimestru 738 (40%) au fost deschise în a treia lună din an.
‘Dincolo de situația din comerț, din industrie și servicii, o amplă deteriorare a climatului investițional se remarcă în agricultură, unde rata insolvențelor aproape s-a dublat într-un singur an. Explicația este o suprapunere dureroasă de factori: efectele climatice severe din 2024, costurile ridicate de finanțare și perturbările persistente din lanțurile globale de aprovizionare”, spun specialiștii.
Ovidiu Neacșu explică faptul că fermele și companiile agricole românești s-au confruntat simultan cu recolte compromise, credite scumpite și contracte de export instabile. Multe dintre ele au supraviețuit unui an dezastruos, așteptând ca 2026 să fie mai bun.
‘Din păcate, nu se anunță vremuri prea bune”, atenționează acesta.
Pe lista insolvențelor din 2026 se află foarte multe companii industriale. De la sectorul agroalimentar la construcții metalice și prelucrarea lemnului, sunt tot mai multe companii care se confruntă cu costuri ridicate de producție, cerere externă în scădere, condiții de finanțare mai stricte și volatilitate în lanțurile internaționale de aprovizionare. În paralel, încetinirea economiei germane – principalul partener comercial al României – afectează direct companiile locale integrate în lanțurile industriale europene.
Analiștii de la Sierra Quadrant susțin că există o cauză profundă ce leagă toate aceste insolvențe și face situația din 2026 diferită de valurile anterioare, nefiind vorba doar de companii cu probleme structurale, ci de un blocaj de plată care s-a rostogolit ani la rând prin economie și a ajuns acum la nivelul actorilor care susțineau funcționarea ei.
‘Blocajul financiar devine cea mai mare problemă pe lanțurile economice. Plățile se fac din ce în ce mai greu, iar întârzierile de plată se transferă din mediul de business până în cel de finanțare. Efectele sunt inerente. Proiectele de tip credit furnizor sunt tot mai limitate, iar infuziile de lichiditate din piețe devin tot mai reduse”, afirmă Neacșu.
Situația este cu atât mai gravă cu cât creditul comercial, principala metodă de finanțare în economia românească, este de peste trei ori mai mare decât creditul bancar.
‘Efectele blocajelor din acest sistem se răspândesc rapid către tot lanțul economic’, adaugă expertul.
Semnalele din piață nu sunt liniștitoare pentru lunile următoare. Concentrarea insolvențelor în luna martie sugerează o accelerare a presiunii care se va resimți și în T2 2026. Prognozele din piață indică o posibilă revenire abia de anul viitor.
Până atunci, testul real pentru sistemul bancar se mută în trimestrul al doilea: câte dintre companiile aflate acum în dificultate primesc aprobarea pentru concordat preventiv și câte intră în faliment operațional. Răspunsul va depinde, în parte semnificativă, de modul în care băncile – cel mai adesea principalii creditori – aleg să gestioneze expunerea.
‘Adevărata maturitate a creditorului financiar nu se vede în viteza cu care închide o expunere, ci în luciditatea cu care recunoaște momentul în care graba de a recupera riscă să reducă tocmai șansa recuperării. Este o lecție veche. Datele din 2026 o fac din nou urgentă”, indică analiza.
Sistemul bancar românesc se confruntă cu o dilemă strategică majoră în gestionarea creditelor corporative aflate în dificultate. O analiză profundă a comportamentului instituțiilor de credit arată că apetitul crescut pentru executări silite imediate blochează șansele de redresare ale companiilor.
Această abordare rigidă tinde să diminueze considerabil valoarea activelor care pot fi efectiv recuperate, atrag atenția specialiștii.
Presiunea exercitată de reglementările europene privind provizioanele forțează adesea băncile să aleagă calea celei mai rapide lichidări. Totuși, realitatea economică din teren demonstrează că o restructurare preventivă oferă randamente financiare net superioare pe termen lung.
La nivel național, în prezent sunt în derulare 354 de proceduri de concordat preventiv, conform datelor ONRC. Problema rămâne, totuși, una de timing, arată analiza Sierra Quadrant.
‘Eficiența concordatului este limitată de accesarea lui tardivă. Multe companii ajung la concordat prea târziu, când activele s-au erodat deja, când cheia valorii – oamenii, contractele, licențele – au început să se evapore. Iar unul dintre factorii care amână această decizie este tocmai presiunea bancară timpurie, care reduce spațiul de manevră al debitorului și îl împinge spre soluții reactive, nu proactive”, susține Neacșu.
Expertul trasează o distincție esențială pe care practica bancară o ignoră adesea. Există companii care nu mai au nici piață, nici model de business viabil. Ele trebuie lichidate. Prelungirea artificială a procedurii nu ajută pe nimeni.
Însă, există o altă categorie – companii care păstrează produse vandabile, contracte, oameni, know-how și capacitate de funcționare, dar se sufocă într-o criză de lichiditate sau sub datorii acumulate cu scadențe prost structurate. Graba spre lichidare poate transforma o valoare funcțională într-una fragmentată, fiindcă o companie care funcționează valorează adesea mai mult decât suma activelor sale vândute bucată cu bucată.
‘Raționamentul este simplu: o creanță are o valoare contabilă, o garanție are o valoare estimată, dar valoarea efectiv recuperabilă este cu totul altceva. Ea depinde de piață, de cumpărători, de momentul vânzării, de starea juridică a activului, de costurile de conservare și de funcționalitatea economică a companiei. Activele unei companii aflate în dificultate nu rămân neutre. Utilajele nefolosite se depreciază, stocurile devin greu vandabile, autorizațiile expiră, contractele comerciale se pierd. Oamenii-cheie pleacă, clienții își caută furnizori mai stabili, litigiile blochează tranzacții, iar costurile de pază, conservare, întreținere sau mediu curg mai departe, indiferent de ce se întâmplă în dosar. Concluzia este una incomodă: creditorul poate câștiga procedural și pierde economic în același timp. Poate bloca un plan de reorganizare, poate forța vânzarea unor active – și totuși, la final, suma recuperată să fie mai mică decât ar fi fost într-un scenariu controlat”, a precizat Neacșu, într-o analiză pe blogul său.
Analiza Sierra Quadrant face diferența între o companie moartă și una sufocată, iar datele din T1 2026 sugerează că, dintre cele 19 companii mari intrate în insolvență, cel puțin o parte se încadrează în această a doua categorie. Opt dintre ele activează în industrie alimentară, prelucrare a lemnului și construcții metalice – sectoare cu active tangibile, piețe funcționale și personal calificat, nu sunt schelete corporative.
În acest context, se impune reformularea întrebării fundamentale. Banca nu ar trebui să se întrebe dacă debitorul mai merită o șansă, ci dacă recuperează mai mult prin lichidare sau printr-o restructurare controlată.
‘Această schimbare de perspectivă contează enorm, pentru că în insolvență răbdarea nu este o virtute morală. Este o decizie economică rațională. Duritatea nu este întotdeauna un semn de profesionalism. Uneori este doar un reflex care simplifică excesiv o realitate complicată”, spune Neacșu.
La o privire retrospectivă asupra ultimilor zece ani, piața insolvențelor din România a parcurs un ciclu economic complet. Perioada 2016 – 2019 a fost marcată de o stabilizare și o scădere treptată a numărului de dosare noi. Acest trend a fost rezultatul direct al maturizării cadrului legislativ și al unei lichidități crescute în piață.
Ulterior, anii de criză pandemică și post-pandemică au fost caracterizați prin măsuri de sprijin guvernamental care au amânat artificial declanșarea stărilor de default. Efectele acelei perioade de stimulare monetară și fiscală se resimt din plin acum. Practic, după primul trimestru din 2026, asistăm la o revenire la realitatea economică brută, unde companiile decapitalizate nu mai pot supraviețui fără restructurări operaționale severe, atrag atenția analiștii Sierra Quadrant.
Compania este una dintre cele mai importante firme specializate în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate.
