Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare nowcasting Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină de mici dimensiuni pentru localități din județele Mehedinți și Vâlcea, valabilă până la ora 17:00.
Potrivit meteorologilor, în județul Vâlcea (localitățile: Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Mihăești, Berbești, Frâncești, Budești, Fârtățești, Stoilești, Ionești, Tomșani, Galicea, Cernișoara, Orlești, Nicolae Bălcescu, Ocnele Mari, Olanu, Roșiile, Valea Mare, Popești, Păușești, Zătreni, Tetoiu, Oteșani, Stroești, Băile Govora, Copăceni, Glăvile, Șirineasa, Scundu, Lădești, Lăpușata, Măciuca, Roești, Pesceana, Crețeni, Gușoeni, Stănești, Milcoiu, Mitrofani, Amărăști) și în județul Mehedinți (localitățile: Bala, Breznița-Ocol, Izvoru Bârzii, Malovăț, Ponoarele, Isverna, Ilovăț, Balta, Ilovița, Podeni, Bâlvănești, Cireșu, Godeanu), precum și în localitățile Baia de Aramă, Ponoarele, Isverna, Podeni, Obârșia-Cloșani din zona de munte a județului Mehedinți se vor semnala local averse torențiale care vor acumula 15 – 25 l/mp, intensificări ale vântului cu rafale de 45 – 50 km/h, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni, sub 2 centimetri.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.


