in ,

ANM: Iunie începe cu ploi abundente în toată ţara. Sfârşitul lunii aduce temperaturi uşor peste mediile perioadei

ANM: Iunie începe cu ploi abundente în toată ţara. Sfârşitul  lunii aduce temperaturi uşor peste mediile perioadei

Luna iunie începe cu un regim pluviometric excedentar la nivelul întregii ţări, mai ales la munte, în timp ce temperaturile se vor menţine, în general, în jurul valorilor specifice acestei perioade, relevă estimările meteorologice pentru patru săptămâni, anunţate marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În săptămâna 1-8 iunie, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, posibil uşor mai scăzute în extremitatea estică a ţării. În schimb, cantităţile de precipitaţii vor depăşi normele climatologice la nivel naţional, mai ales în zonele montane.

În intervalul 8-15 iunie, temperaturile medii vor fi uşor sub cele normale în regiunile sudice, estice şi sud-estice, în timp ce în restul ţării se vor situa în jurul mediilor multianuale. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor vestice şi nord-vestice, unde sunt estimate cantităţi deficitare de precipitaţii.

Pentru săptămâna 15-22 iunie, meteorologii estimează temperaturi apropiate de normalul perioadei, cu valori posibil uşor mai ridicate în vestul şi nord-vestul ţării. Precipitaţiile vor fi local peste normal în regiunile sud-estice, deficitare în zonele intracarpatice şi apropiate de mediile climatologice în rest.

În ultima săptămână pentru care a fost ermisă prognozam 22-29 iunie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale în sud-est, însă în restul teritoriului vor depăşi uşor valorile specifice perioadei, mai ales în vestul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile extracarpatice şi apropiate de normal în celelalte zone.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

FT: SUA poartă discuţii pentru extinderea desfăşurării armelor nucleare în Europa. Washingtonul şi-a exprimat disponibilitatea ca şi alte ţări să găzduiască bombardiere cu capacitate nucleară. Ţările de pe flancul estic sunt interesate

AI-ul Meta a ajutat la spargerea conturilor de Instagram

AI-ul Meta a ajutat la spargerea conturilor de Instagram