in ,

APCPR: România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv; securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri

APCPR: România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv; securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri

România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv, iar menținerea producției interne este o investiție strategică în stabilitatea lanțului agroalimentar, întrucât securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri, atrage atenția Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), într-un comuncat remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Consiliul Director al APCPR s-a reunit, marți, la București, pentru a analiza situația economică a sectorului suin și a stabili prioritățile de acțiune pentru perioada următoare.

Principalele probleme discutate au fost accesul limitat la finanțare, pierderile fermelor comerciale, efectele persistente ale pestei porcine africane și presiunea importurilor.

‘Marjele negative prelungite reduc capacitatea fermelor de a investi și de a se moderniza. Dacă situația continuă, capacitățile de producție vor scădea, iar dependența României de importuri va crește’, sunt semnalele transmise de APCPR.

Membrii Consiliului Director au cerut o reprezentare unitară a producătorilor în relația cu instituțiile publice, întrucât dialogul trebuie să plece de la problemele concrete din ferme, cu soluții bazate pe date economice și argumente tehnice.

APCPR consideră necesare politici publice adaptate fermelor comerciale, care să țină cont de investiții, costuri de producție, cerințe de biosecuritate și riscuri sanitar-veterinare.

În perioada următoare, APCPR va centraliza problemele semnalate de membri și va elabora un set de propuneri pe patru direcții: mecanisme de sprijin financiar, gestionarea efectelor PPA, îmbunătățirea competitivității și un cadru legislativ și economic predictibil.

‘Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri. România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv, iar menținerea producției interne este o investiție strategică în stabilitatea lanțului agroalimentar’, se arată în comunicat.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Facultatea de Jurnalism condamnă orice încercare de a limita accesul jurnaliștilor la informațiile de interes public

Facultatea de Jurnalism condamnă orice încercare de a limita accesul jurnaliștilor la informațiile de interes public

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații/Niculescu: Recunoștința datorată veteranilor să se regăsească și în îndeplinirea obligațiilor statului

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații/Niculescu: Recunoștința datorată veteranilor să se regăsească și în îndeplinirea obligațiilor statului