in ,

APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative

APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri.

Potrivit unui comunicat al instituției, conferința de lansare a proiectului ‘Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură’, în valoare de 93,584 milioane de lei, este programată pe data de 29 octombrie.

‘Prin gestionarea plăților în cadrul formelor de sprijin în agricultură, APIA contribuie la susținerea activității fermierilor și are un rol important în relația acestora cu administrația publică. Modernizarea serviciilor instituției urmărește să faciliteze accesul beneficiarilor la sprijinul gestionat de APIA și să simplifice demersurile administrative necesare. Proiectul urmărește transformarea digitală a activităților APIA legate de gestionarea plăților și a petițiilor, prin dezvoltarea unui portal unic destinat fermierilor. Acesta va facilita accesul la informațiile și serviciile instituției și va sprijini gestionarea digitală a documentelor aferente cererilor de plată, petițiilor și altor înscrisuri’, se arată în comunicat.

Pentru APIA, rezultatele așteptate vizează eficientizarea fluxurilor de lucru și reducerea timpului de procesare a documentelor, iar pentru fermieri, proiectul urmărește simplificarea procedurilor administrative și o interacțiune mai accesibilă cu instituția, prin utilizarea serviciilor digitale.

‘Aceste schimbări vor sprijini îmbunătățirea calității serviciilor publice oferite de APIA. Funcționalitățile portalului și modalitățile concrete de utilizare vor fi comunicate publicului pe măsură ce acestea sunt definitivate și devin operaționale’, precizează reprezentanții APIA.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), Prioritatea 2 – Digitalizarea administrației publice centrale și a mediului de afaceri, având Autoritatea pentru Digitalizarea României în calitate de Organism Intermediar.

Valoarea totală eligibilă (inclusiv TVA) a proiectului este de 93,584 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă FEDR este de 70,140 milioane de lei, iar contribuția de la bugetul de stat se ridică la 23,443 milioane de lei.

Proiectul are ca termen final de implementare luna iulie 2029.

Noul portal va fi dezvoltat și implementat sub sloganul campaniei de promovare: ‘Portal APIA. Mai simplu pentru fermieri’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Trump dă asigurări, la un miting în Michigan, că un acord comercial cu Canada, care ”fură neîncetat” SUA, urmează să aibă loc ”rapid”. ”Vom rezolva asta rapid. Ei sunt pregătiţi să ne dea tot ceea ce vrem”

Trump dă asigurări, la un miting în Michigan, că un acord comercial cu Canada, care ”fură neîncetat” SUA, urmează să aibă loc ”rapid”. ”Vom rezolva asta rapid. Ei sunt pregătiţi să ne dea tot ceea ce vrem”