in ,

Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein

Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein

Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP.

Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezentanților nu are practic nicio șansă să fie acceptată, întrucât numirea unui procuror special ține de competența ministrului justiției, Todd Blanche, fost avocat personal al lui Donald Trump.

Dar ea pune accentul pe una dintre vulnerabilitățile președintelui republican în cadrul bazei sale MAGA, deosebit de receptivă la teoriile conspirației care susțin că Jeffrey Epstein nu s-a sinucis în închisoare în 2019, ci ar fi fost asasinat pentru a se mușamaliza un scandal în care erau implicate personalități de prim plan. Finanțistul a fost acuzat că a exploatat sexual mai mult de o mie de tinere, dintre care unele minore.

O perioadă îndelungată apropiat de Jeffrey Epstein, pe când cei doi făceau parte din cercurile mondene din New York și Florida în anii 1990, Donald Trump susține că a rupt legăturile cu el cu mult înainte ca acesta să fie investigat de justiție și că nu a știut nimic despre infracțiunile sale sexuale.

Însă aleșii democrați din comisie contestă această versiune a faptelor, în special în urma unui raport publicat luni, întocmit pe baza mărturiilor a 11 femei, ‘dintre care cinci l-au acuzat în mod direct pe Trump că le-a violat sau le-a agresat sexual în compania lui Epstein sau în prezența acestuia’.

‘Ministerul Justiției al lui Trump pare să ascundă aceste crime pentru a proteja președintele’, afirmă Jamie Raskin, principalul membru democrat al acestei comisii, într-un comunicat.

‘După ce a fost avocatul personal al lui Donald Trump, Todd Blanche i-a devenit ministrul justiției personal’, acuză raportul aleșilor democrați.

Dar ‘nu există prea multe motive să credem că administrația actuală va lua această minimă decizie’, recunosc ei în legătură cu cererea lor de desemnare a unui procuror. Așadar, ei îi cer Congresului să își exercite prerogativele pentru a ‘căuta justiție pentru supraviețuitoare și a pune capăt mușamalizării rușinoase de către administrația Trump’.

Democrații au cheltuit peste 35 de milioane de dolari pe spoturi publicitare dedicate în special cazului Epstein, potrivit presei americane.

O lege adoptată de Congres în noiembrie 2025 a obligat administrația Trump să asigure o transparență totală în cazul Epstein.

Însă, în pofida publicării online a peste trei milioane de pagini, Ministerul Justiției a fost acuzat de reținerea de informații atât de către congresmeni democrați, ca și republicani, în special din cauza acoperirii cu negru a multor fragmente din dosar.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative

APIA va avea în 2029 un portal unic destinat fermierilor, care va asigura simplificarea procedurilor administrative

Catalogul donației și expoziției ‘Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste’, lansat la MNIR

Catalogul donației și expoziției ‘Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste’, lansat la MNIR