in

Arad: ‘Prânz pe întuneric’ cu zeci de elevi care au experimentat percepția și empatia în cadrul unui proiect inedit

Arad: ‘Prânz pe întuneric’ cu zeci de elevi care au experimentat percepția și empatia în cadrul unui proiect inedit

Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un ‘Prânz pe întuneric’, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.

Lipsiți de reperele vizuale în timpul mesei, elevii au experimentat direct rolul celorlalte simțuri în orientare și adaptare, dar și provocările cotidiene generate de absența văzului. Ei au stat la masă fără să știe cine le este alături și au încercat să ghicească ce mănâncă.

La experiență au luat parte 72 de elevi de la Liceul Teoretic ‘Adam Müller Guttenbrunn’ și de la Liceul Tehnologic ‘Francisc Neuman’, care la final au înțeles mai bine cât de greu se pot descurca oamenii fără vedere.

‘A fost frumos, dar și neplăcut, pentru că e foarte greu să te orientezi fără vedere’, a spus Robert.

‘Mi s-a părut foarte ciudat, pentru că nici nu știam lângă cine stau la masă. Cu siguranță înțeleg mai bine cât de greu le este celor care trăiesc în întuneric’, a spus o elevă.

Profesoara de psihologie Pompilia Szellner, care a organizat evenimentul, a declarat că ideea i-a venit chiar la cursuri, pentru că elevii au pus multe întrebări legate de procesele cognitive senzoriale.

‘Ce se întâmplă cu persoanele care sunt nevăzătoare sau care au o dizabilitate? Pot să aibă amintiri cu imagini? Le-am spus elevilor că este foarte bine să experimenteze anumite senzații. Cred că în urma acestui eveniment, vor fi mai empatici, vor comunica mai bine între ei și vor înțelege persoanele aflate în dificultate’, a spus profesoara.

Un moment central al activității l-a constituit dialogul direct cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din Arad, care le-au împărtășit elevilor din experiențele lor zilnice și modalitățile proprii de adaptare.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Arad, care a asigurat spațiul organizării și finanțarea mesei, proiectul fiind sprijinit și de Asociația ‘Profesori cu Suflet’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mureș: Sighișoara, inclusă de platforma Worldworthy în topul celor mai frumoase orașe europene

Mureș: Sighișoara, inclusă de platforma Worldworthy în topul celor mai frumoase orașe europene