Zeci de rețete de plăcinte vor fi pregătite pentru vizitatorii satului de vacanță Căsoaia în 6 septembrie, când aceste deserturi vor fi sărbătorite în cadrul unui eveniment organizat în tabăra din zona de agrement.
Sărbătoarea Plăcintelor este organizată de Consiliul Județean (CJ) Arad, iar vizitatorii vor fi așteptați în Tabăra Căsoaia începând cu ora 12:00.
”Vizitatorii sunt invitați să descopere și să savureze plăcinte întinse, pregătite după rețete tradiționale, cu ingrediente și umpluturi pentru toate gusturile: brânză de vacă sau de oaie, varză, mere, dovleac sau vișine. Aromele plăcintelor tradiționale vor readuce în atenție gustul meselor pregătite în gospodăriile satelor arădene, dar și atmosfera întâlnirilor de familie și a sărbătorilor de odinioară”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de instituție.
Mai multe primării se vor implica în pregătirea și prezentarea plăcintelor, iar vizitatorii vor putea degusta produsele aduse de comunitățile locale și vor avea ocazia să descopere diversitatea gastronomică a județului.
”Ne adunăm cu toții în jurul plăcintelor gătite cu pricepere de gospodine din întreg județul și profităm de ocazie pentru a ne simți ca intr-o mare familie. Invit, așadar, arădenii, să vină duminică, 6 septembrie, la Căsoaia, să se bucure de plăcinte, muzică și o zi frumoasă alături de familie și prieteni”, a transmis și președintele CJ Arad, Iustin Cionca.
Pe lângă preparatele tradiționale, vizitatorii vor avea parte de un program artistic, iar pentru copii vor fi organizate activități speciale.
Căsoaia se află la aproximativ 50 kilometri de municipiul Arad, între dealuri, fiind o zonă de agrement ce cuprinde o tabără școlară datând din perioada comunistă, dar care a fost modernizată, un camping privat, cabane și vile în care turiștii se pot caza.
Pe un deal din vecinătatea taberei se află Parcul de Sculptură Monumentală, care ocupă 45 de hectare în pădure și este o atracție turistică a zonei. Parcul a fost înființat în 1971, când a fost organizată o tabără pentru tinerii sculptori, până în 1985 adunându-se 72 de lucrări executate de 56 de artiști români și unul din Ungaria. Cele mai multe lucrări au fost realizate după 1979, în cadrul Simpozionului Național de Sculptură.
Printre sculpturile de mari dimensiuni existente se numără câteva aparținând artistului George Apostu, ceea ce clasează parcul pe locul doi național ca importanță după cel de la Târgu-Jiu, unde se află opere ale lui Constantin Brâncuși.


