Polițiștii vor institui restricții de circulație, în perioada 29 august, ora 07:00 – 1 septembrie, ora 16:00, în zona Catedralei Episcopale ”Sfântul Alexandru” din municipiul Alexandria, cu ocazia aducerii moaștelor Sfântului Vasile cel Mare, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman.
”În această perioadă, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu ocazia Zilelor municipiului Alexandria și a manifestărilor religioase de la Catedrala Episcopală ‘Sfântul Alexandru’, din municipiul Alexandria, prilejuite de aducerea spre închinare a moaștelor Sfântului Vasile cel Mare, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman vor acționa zilnic, în segmentul stradal”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Teleorman, trimis, vineri, AGERPRES.
Racla cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare va ajunge sâmbătă la Catedrala Episcopală ”Sfântul Alexandru” din municipiul Alexandria, unde va rămâne până la data de 1 septembrie.
Pentru că se preconizează un număr mare de credincioși, Poliția recomandă tuturor participanților să respecte indicațiile polițiștilor și ale celorlalte forțe de ordine, să manifeste atenție sporită în zonele aglomerate și să adopte un comportament responsabil, astfel încât evenimentele să se desfășoare în condiții de siguranță.
Tot în acest weekend vor fi restricții de circulație și în comuna Drăgănești-Vlașca, cu ocazia evenimentului cultural ‘Valori tradiționale teleormănene’, în zilele de 29 și 30 august, în intervalul orar 17:00 – 23:00.
”Zilnic, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, dar și din cadrul altor structuri de poliție, vor acționa și vor desfășura activități specifice, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror situații de risc”, mai transmite IPJ Teleorman.


