in ,

Argeș: Un bărbat care intenționa să se sinucidă, găsit într-o pădure cu ajutorul sistemului de monitorizare electronică

Argeș: Un bărbat care intenționa să se sinucidă, găsit într-o pădure cu ajutorul sistemului de monitorizare electronică

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, care anunțase că intenționează să se sinucidă, a fost găsit vineri seară într-o pădure din sudul județului Argeș, cu ajutorul sistemului de monitorizare electronică.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, șefa Postului de Poliție din comuna Ștefan cel Mare a fost sesizată telefonic de către o femeie că partenerul său a plecat de la domiciliu având asupra sa o frânghie, afirmând că intenționează să recurgă la un gest suicidal.

‘Bărbatul avea instituită măsura monitorizării electronice, în contextul unor acte de violență domestică săvârșite anterior, aspect ce a permis implicarea imediată a structurii ce realizează monitorizarea electronică. În cel mai scurt timp, polițista a stabilit cu apelanta mobilizarea unor persoane din comunitate pentru efectuarea de căutări în zona localității, a anunțat colegii pentru sprijinirea verificărilor din teren și s-a deplasat către domiciliul celor în cauză, menținând permanent legătura cu Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică’, se precizează în comunicat.

La nivelul dispeceratului IPJ Argeș s-a stabilit ca discuțiile telefonice cu bărbatul să fie purtate de către polițista aflată în serviciu la Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Aceasta a discutat în permanență cu el, încercând să-l determine să renunțe la intențiile sale, iar în același timp să ofere indicii colegilor din teren privind zona în care se deplasa.

De asemenea, la nivelul Secției de Poliție Rurală Rociu au fost mobilizați agenții aflați în patrulare, iar șefa de post a facilitat implicarea rapidă a unor persoane din localitate în activitățile de căutare.

‘După aproximativ o oră de căutări, bărbatul a fost găsit într-o zonă cu vegetație abundentă, situată la limita dintre un lan de cereale și o pădure. Acesta era într-o stare psihică afectată, însă nu avea vătămări fizice. Ulterior, a fost preluat de un echipaj și transportat la o unitate medicală, pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate’, se mai menționează în comunicat.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Patru bărbaţi implicaţi în bătaia din Centrul Vechi al Capitalei, reţinuţi

Patru bărbaţi implicaţi în bătaia din Centrul Vechi al Capitalei, reţinuţi