in ,

Arte marțiale mixte: Responsabilul UFC, Dana White, a declinat oferta președintelui Donald Trump

Arte marțiale mixte: Responsabilul UFC, Dana White, a declinat oferta președintelui Donald Trump

Dana White, responsabilul UFC – principala organizație de arte marțiale mixte (MMA) din lume -, a refuzat luni o ofertă de angajare din partea lui Donald Trump, după ce președintele Statelor Unite a sugerat, în glumă, numirea sa în funcția de secretar de presă al Casei Albe, relatează AFP.

”Vă mulțumesc pentru ofertă, domnule președinte’, a spus White, stând alături de președintele SUA în sala de conferințe de presă a Casei Albe, unde cei doi au apărut prin surprindere.

‘Nu vreau să mă implic în politică’, a adăugat White, un susținător fervent al lui Donald Trump.

‘Sunt devastat să aud asta’, a replicat președintele SUA, mimând tristețea.

Donald Trump l-a descris, de asemenea, drept ‘un tip grozav’ în fața jurnaliștilor prezenți, adăugând că singura lui problemă este ‘că stă de vorbă cu tine o vreme, iar apoi te bate măr’.

La rândul său, Dana White a remarcat că ultimele 24 de ore, după anunțul făcut de președinte, au fost ‘de-a dreptul nebunești’.

Donald Trump, fragilizat din punct de vedere politic în urma victoriei democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, menționase această numire sâmbătă, pe platforma Truth Social, pentru ca, la scurt timp după aceea, să susțină că a fost doar o glumă.

Postul strategic de secretar de presă al Casei Albe a rămas vacant după îndepărtarea lui Katie Zacharia, pe 16 octombrie. Aceasta a fost demisă după doar cinci zile. Comentatoarea conservatoare a avut o prestație slabă în cadrul singurului briefing pe care l-a susținut și a fost acuzată că a mințit cu privire la calificările sale juridice.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Brașov: Dosarul Companiei Apa, retrimis la DNA de Tribunal

Brașov: Dosarul Companiei Apa, retrimis la DNA de Tribunal

Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării

Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării