in ,

Brașov: Dosarul Companiei Apa, retrimis la DNA de Tribunal

Brașov: Dosarul Companiei Apa, retrimis la DNA de Tribunal

Tribunalul Brașov a dispus, în cameră preliminară, restituirea la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov a ‘dosarului Compania Apa’, privind acuzații legate de angajările din societate, conform soluției postate pe portalul instanțelor.

Această soluție poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Printre inculpații din dosar se numără fostul vicepreședinte PNL al Consiliului Județean Brașov, Todorică Șerban, care a avut calitatea de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei (ADIDAJ) de la nivelul județului și fostul manager interimar al Companiei Apa Brașov, Liviu Cocoș, ex-primar liberal al localității Predeal, care, în rechizitoriul inițial, au fost acuzați de procurorii anticorupție de abuz în serviciu și constituire a unui grup infracțional organizat.

Ancheta DNA Brașov a vizat presupuse nereguli în procedurile de selecție și numire a membrilor Consiliului de Administrație și a conducerii executive a Companiei Apa Brașov SA, care au fost realizate prin contractarea unei firme specializate, Ewora Resurse Umane SRL, la rândul ei inculpată în dosar, alături de administratorul acesteia, Cătălin Tiberiu Burdușa.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră

Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră

Arte marțiale mixte: Responsabilul UFC, Dana White, a declinat oferta președintelui Donald Trump

Arte marțiale mixte: Responsabilul UFC, Dana White, a declinat oferta președintelui Donald Trump