Asociația Română a Apei (ARA) organizează, în perioada 8-10 septembrie, la ROMEXPO, ExpoApa 2026, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din România.
Ediția din acest an reunește aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări din Europa și va aduce peste 4.000 de participanți din întreaga regiune: reprezentanți ai operatorilor de apă, autorităților publice, producătorilor și integratorilor de tehnologii, mediului academic și organizațiilor profesionale.
Programul include conferințe și dezbateri despre viitorul industriei, finanțarea investițiilor, tehnologie și competențele necesare sectorului, precum și o expoziție tehnică dedicată celor mai noi soluții pentru reducerea pierderilor de apă, tratarea apelor uzate, monitorizarea rețelelor și automatizarea proceselor. Zona exterioară va găzdui echipamente de mari dimensiuni și demonstrații operaționale.
Printre invitații ediției se numără Arthur Guischet, secretar general al Asociației Europene a Apei (EWA) și Katerina Schilling, secretar general al Asociației Internaționale a Companiilor de Apă din Bazinul Dunării (IAWD), alături de reprezentanți ai asociațiilor de apă din Danemarca, Polonia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova, precum și ai Ambasadei Regatului Danemarcei în România.
Din partea autorităților naționale vor participa reprezentanți ai Guvernului, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Administrației Naționale ‘Apele Române’ și ai Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).

