in ,

ASPA: 173 de câini au fost capturați de pe domeniul public în luna octombrie

ASPA: 173 de câini au fost capturați de pe domeniul public în luna octombrie

Un număr de 173 de câini au fost capturați de echipele Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), în luna octombrie, de pe domeniul public.

Este vorba despre 107 adulți și 66 de pui, informează autoritatea, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

În Sectorul 5 au fost capturați 52 de câini, în Sectorul 6 – 32, în Sectorul 1 – 26, în Sectorul 4 – 23, în Sectorul 2 – 22, iar în Sectorul 3 – 18 câini.

‘Printre câinii care ajung în grija ASPA se află, din păcate, foarte mulți pui, dar și câini seniori. Sunt două categorii de animale deosebit de vulnerabile, care au nevoie de protecție și îngrijire, nu de abandon. 66 de pui au fost capturați numai în luna octombrie. Mulți ajung pe străzi la vârste foarte fragede, expuși pericolelor și fără protecția și îngrijirea de care au nevoie pentru a supraviețui. La polul opus, câinii seniori ajung pe stradă după ani în care au avut o familie. Odată cu înaintarea în vârstă apar și probleme de sănătate, iar nevoia de îngrijire crește. Tocmai atunci, unii sunt abandonați și lipsiți de sprijinul de care au cea mai mare nevoie’, transmit reprezentanții instituției.

Astfel, la ASPA Bragadiru a ajuns recent un pui de aproximativ două luni, diagnosticat cu o infecție bacteriană care i-a provocat o anemie severă. În ciuda eforturilor medicilor și a tratamentului administrat, puiul nu a supraviețuit.

Tot acolo, se află sub tratament și monitorizare o femelă de aproximativ 13 ani, care nu se mai poate deplasa cu membrele posterioare și prezintă modificări degenerative asociate vârstei.

‘Sterilizarea previne apariția puilor nedoriți, iar asumarea responsabilității față de un animal trebuie să dureze toată viața lui. Nu este firesc ca un pui să fie abandonat înainte de a avea o șansă la viață sau ca un câine să fie îndepărtat din familie tocmai când bătrânețea îl face mai dependent de ajutorul oamenilor’, se mai arată în postare.

ASPA reamintește că abandonul este o contravenție și se sancționează cu amenzi de până la 12.000 de lei.

Sesizări privind câinii fără stăpân din București se pot face la umătoarele numere de telefon:
– 021 9844 – nonstop;
– 021 312 9555 – luni-vineri, 08:00-16:00.

Programări pentru sterilizări gratuite se fac la numărul de telefon 0743 204 942.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Primăria Capitalei: Taxele și impozitele locale vor fi plafonate în 2027

Primăria Capitalei: Taxele și impozitele locale vor fi plafonate în 2027

Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă

Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă