in ,

Bacău: Bărbatul scos de sub malul de pământ prăbușit peste el la Dărmănești, preluat de un elicopter SMURD

Bacău: Bărbatul scos de sub malul de pământ prăbușit peste el la Dărmănești, preluat de un elicopter SMURD

Bărbatul scos de pompieri de sub un mal de pământ care s-a prăbușit peste el, marți, în orașul Dărmănești, a fost preluat de elicopterul SMURD Brașov, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

‘Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost extrasă cu ajutorul mijloacelor din dotare, în stare de inconștiență, dar cu semne vitale, fiind predată echipajului medical de pe elicopterul SMURD Brașov’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ancuța Socaci.

Incidentul s-a produs, marți, în jurul orei 14:00, în cartierul Plopu din orașul Dărmănești.

Pompierii băcăuani au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și containerul multirisc dotat cu stabilizator de mal, în sprijin fiind trimis elicopterul SMURD Brașov.

De asemenea, la fața locului a venit un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău.

Incidentul este cercetat de polițiști.

Citeşte şi:

Bacău: Bărbat în stare de inconștiență după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el în orașul Dărmănești

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Freiburg și Aston Villa joacă miercuri la Istanbul prima lor finală de Europa League

Fotbal: Freiburg și Aston Villa joacă miercuri la Istanbul prima lor finală de Europa League

Dumitru Prunariu: Iașiul ar putea avea un cluster aerospațial

Dumitru Prunariu: Iașiul ar putea avea un cluster aerospațial