Germania vrea ”pace” în Ucraina înainte de angajarea unor discuții cu Rusia privind securitatea europeană, a insistat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului german, după încheierea negocierilor ruso-ucrainene la Abu Dhabi, relatează AFP.
”Prima etapă este pacea în Ucraina. Abia apoi poate avea loc un dialog despre ordinea de securitate europeană și transatlantică”, a declarat Stefan Kornelius.
Emisarul american Jared Kushner s-a pronunțat pentru un ”nou” cadru de securitate pentru Ucraina și Rusia, dar de asemenea pentru Europa, pentru a se asigura ”decenii, ba chiar secole de pace”, o poziție care se face ecoul celei a Moscovei, care vrea o revizuire a arhitecturii de securitate europene, bazată astăzi pe NATO, o amenințare existențială pentru Rusia, potrivit Kremlinului.
Berlinul a salutat ”acordul de principiu” între europeni și americani privind ”extinderea (negocierilor) și participarea europenilor” la următoarele discuții privind Ucraina.
Problema trebuie să fie ”ridicată în următoarele etape de către negociatorii americani la Moscova”, potrivit aceluiași purtător de cuvânt.
”Așteptăm acum reacția rusă”, a adăugat el.
Delegația ucraineană a început miercuri la Abu Dhabi discuții cu europenii și americanii, după încheierea negocierilor cu Rusia, mediate de americani.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat faptul că europenii au fost în cele din urmă incluși la discuții, subliniind ”schimbări pozitive” în abordarea americană.
Dar Rusia a respins ideea unor discuții între Moscova și europeni, susținători ai Kievului, spunând că ”nu înțelege bine rolul lor” și afirmând că ”este complicat să știi despre ce să discuți”.


