Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene ‘Petre Dulfu’ din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean.
Una dintre acestea este și biblioteca din comuna Groși, probabil printre cele mai vechi din județul Maramureș, fiind înființată în anul 1924 de învățătorul de atunci al satului, Gavril Florian, iar apoi a funcționat aproape fără întrerupere.
‘Biblioteca noastră are în spate o poveste lungă, frumoasă și arată interesul pentru carte al țăranului român. Trebuie să înțelegem fiecare epocă istorică în parte și să acceptăm că un rol important l-a jucat, de-a lungul atâtor ani, învățătorul satului. Fără acei oameni iubitori de carte, bibliotecile sătești n-ar fi existat și durat peste timp. Învățătorul era acea persoană prezentă la catedră, dar și la biserică în zilele de sărbătoare sau duminici, era omul care deschidea mintea spre lumină copiilor și îi ajuta să înțeleagă lumea din jurul lor. Pentru comuna Groși, biblioteca noastră pot spune că a traversat istoria, iar în prezent pare a se fi întors la menirea începutului; adică, sprijină elevii’, a declarat, pentru AGERPRES, bibliotecarul Gavril Petrovan.

Foto: Gavril PETROVAN / Arhiva personală
Acesta a mărturisit că mai ales elevii sunt cei care îi trec pragul bibliotecii, în căutarea cărților necesare pentru lecțiile de la școală.

Foto: Gavril PETROVAN / Arhiva personală
‘Majoritatea cititorilor noștri sunt elevii școlii din sat, și mai rar adulții. Aceștia împrumută cărțile acasă pentru că timpul lor pentru sala de lectură este limitat, având și un program destul de încărcat. Câtă vreme copii sunt interesați de lectură, pe lângă solicitările sau recomandările profesorilor, e un fapt pozitiv. Fondul bibliotecii acoperă literatura română, străină, știința, medicina, agricultura, dar și alte domenii de interes general. Avem peste 6.200 de cărți din majoritatea domeniilor și anual fondul de carte crește substanțial. După anul 1990, achizițiile de carte, făcute modest, au tot crescut de la un an la altul, pe lângă fondul deja existent atunci. Primul bibliotecar atestat a fost Ioan Verzeș, în anul 2003, acum pensionar(…) Rolul nostru acum e să asigurăm cartea necesară elevilor, să venim în sprijinul lor ajutând la formarea tinerei generații, să salvăm memoria satului și să transmitem mai departe lucrurile esențiale. Mergem în școală, iar în cadrul proiectului ‘Citim împreună’ încurajăm copii spre lectură, citind împreună din cărțile recomandate, iar aici marele sprijin ne sunt cadrele didactice. Eu cred cu tărie că numai cititul, învățatul în școală va aduce societății oameni cu simțul discernământului, oameni educați, oamenii României de mâine’, a mai spus Gavril Petrovan.

Foto: Gavril PETROVAN / Arhiva personală
Biblioteca din Groși a beneficiat recent și de o modernizare completă în cadrul proiectului ‘Mara hub’, alături de alte patru biblioteci din județ.
Biblioteca orășenească din Tăuții Măgherăuș păstrează și moștenirea culturală a poetului Ion Șiugariu, născut în satul Băița (1914 – 1945) și decedat în cel de al Doilea Război Mondial, înmormântat în Slovacia. Alături de bibliotecă, funcționează și Muzeului Etnografic ‘ACASÃ’ și Muzeul ‘Tarnița’ din Băița, iar o parte din acțiunile culturale sunt organizate în comun.
Înființată în anul 1953, biblioteca din Tăuții Măgherăuș deține un fond de carte estimat la 10.000 de volume, care acoperă majoritatea domeniilor, iar o parte a colecțiilor speciale e formată din documente locale, publicații locale sau publicații sporadice tipărite de administrația locală.
‘Bibliotecă funcționează aproape în tandem cu cele două muzee și suntem preocupați în a oferi elevilor din școală și liceu suportul de carte necesar. Biblioteca se mândrește cu cele câteva titluri semnate de poetul erou Ion Șiugariu, nume care e păstrat în memoria localnicilor. În satul Băița, Casa Memorială Șiugariu rămâne reperul principal al unor acțiuni culturale anuale, completând alte acțiuni de peste an. Împreună cu Muzeul Etnografic, organizăm pe durata anului școlar ateliere de lucru, ateliere educative și ateliere culturale. Astfel, mutăm interacțiunea cu cartea în aer liber și încercăm să-i obișnuim pe copii cu lucrurile practice, de cele mai multe ori plecând de la simple jocuri (…) Sigur, dorința noastră e să avem cât mai mulți cititori, însă odată cu apariția cărților digitale, e greu să ținem pasul. Copii vor fi mult mai tentați să citească anumite cărți în format digital, dar există și o altă categorie de copii, care doresc să simtă în mână cartea, coperțile sau mirosul proaspăt de cerneală’, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul Bibliotecii Orășenești din Tăuții Măgherăuș, Mirela Badea.

Foto: Mirela BADEA / Arhiva personală
Ea simte nevoia să adauge că apariția cărților digitale poate fi și o completare pentru cărțile în format clasic, că nu reprezintă ‘o amenințare’.
‘Și totuși, apariția formatelor digitale și a cărților electronice, noi o vedem ca pe o oportunitate de completare și extindere a ofertei, nu ca o amenințare. Biblioteca își menține rolul esențial de centru informativ, formativ, de cultură și educație permanentă, adaptându-și serviciile pentru a răspunde nevoilor generațiilor nativ-digitale, păstrând în același timp valoarea de neînlocuit a cărții tipărite și a spațiului comunitar de întâlnire’, a punctat Mirela Badea.
Potrivit acesteia, serviciile bibliotecii – împrumut la domiciliu, studiu la sală pentru copii și adulți, acces gratuit la Internet – sunt pliate direct pe interesele de informare, studiu, educație și recreere ale comunității locale.
‘Fondul este structurat pentru a satisface toate categoriile de vârstă, oferind literatură română și universală, cărți ilustrate și bibliografie școlară pentru copii, precum și beletristică, cărți de specialitate și lucrări de dezvoltare personală pentru adulți’, a mai adăugat Mirela Badea.
Prima bibliotecă din municipiul Baia Mare, având peste 1.200 de volume și 682 de titluri din epocă, a fost înființată de Schola Rivulina și datează din anul 1669, iar în anul 1869 lua ființă ‘Societatea de lectură a elevilor români’ de la liceul din Baia Mare, cu o biblioteca bine organizată. În anul 1919, Biblioteca Liceului ‘Gh. Șincai’ din Baia Mare avea un fond de peste 10.000 volume pentru profesori și elevi.
Actuala Bibliotecă Județeană ‘Petre Dulfu’ din municipiul Baia Mare datează din anul 1951, când s-au pus bazele Bibliotecii Centrale Regionale și s-au făcut primele împrumuturi către cititori.
‘Până la sfârșitul anului (1951 n.red.), au fost înregistrați 1.058 cititori și un fond de 18.561 volume’, menționează pagina web a bibliotecii.
În anul 1952, se deschidea Secția pentru copii a bibliotecii, iar în anul 1954 biblioteca regională s-a mutat într-un corp istoric de clădiri din Centrul Vechi al orașului, având o sală de împrumut, două săli de depozit și o sală de lectură cu 20 de locuri.
În anul 1969, biblioteca înființează Secția Colecții speciale, cu un fond de peste 25.000 de volume, iar în anul 1975, în urma reorganizării, este redenumită ‘Bibliotecă Județeană’. În luna august a anului 1985, peste 200.000 de cărți sunt mutate la căminul Institutului de Învățământ Superior, ca urmare a prăbușirii iminente a unei porțiuni din vechea clădire.
În luna iunie a anului 1991, a fost pusă ‘piatra de temelie’ a actualei clădiri a Bibliotecii Județene ‘Petre Dulfu’ din municipiul Baia Mare, a cărei construcție fusese aprobată de autoritățile statului încă din anul 1978.
‘Biblioteca Județeană a avut parte de un drum destul de dificil până în momentul care și-a primit cititorii în condiții moderne, abia după anii 2000. Acum, biblioteca funcționează într-o clădire modernă, săli dotate cu tehnologii de ultimă generație, săli de expoziție, ateliere pentru copii, săli de conferință, săli de lectură și centrul de împrumut. Anual, biblioteca este susținută financiar de Consiliul Județean pentru procurarea fondului de carte, funcționării și organizării unor evenimente culturale. Majoritatea lansărilor de carte au loc aici. De asemenea, expoziții de fotografie, pictură sau alte prezentări se întâmplă într-una din sălile generoase ale acestui spațiu emblematic pentru Maramureș. Administrația și întreg corpul de angajați sunt implicați în diverse proiecte culturale, iar săptămânal au loc diverse evenimente culturale. Biblioteca este frecventată de elevi, studenți, adulți, dar și vârstnici. E locul unde, fără a exagera, cred că se întâmplă cele mai numeroase evenimente culturale din județ’, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.
Biblioteca deține și un fond de carte în format digital, monografii, articole, publicații și prezentări audio-video, un catalog on-line, precum și peste 1, 4 milioane cărți, documente și colecții speciale.


