Băile Felix intră în atmosferă de sărbătoare, în perioada 24-28 iunie, cu ocazia Festivalului Iei, un eveniment dedicat portului popular românesc, folclorului autentic și tradițiilor.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sânmartin, ca urmare a primei ediții reușite de anul trecut, cu mii de oameni care au participat la cele patru seri de spectacol, anul acesta festivalul se extinde și ajunge la cinci zile de program, cu spectacole, artiști cunoscuți, jocuri, cântece și o atmosferă de sărbătoare.
Festivalul are loc în parcarea mare de la intrarea în Băile Felix, iar programul începe în fiecare zi de la ora 16:00.
‘Prin evenimentele noastre, dorim să ne adresăm fiecărei categorii de vârstă, tuturor turiștilor și locatarilor din comuna Sânmartin, după preferințele fiecăruia, de la festival național de folk, la festival internațional de muzică ușoară pentru tinerele speranțe, până la Wave și muzică populară. Prin Festivalul Iei dorim să ne păstrăm tradițiile, să ne identificăm ca și popor cu ceea ce ne definește de-a lungul timpului. Nu trebuie să abandonăm frumosul tradițional din viața noastră indiferent cât modernism ar veni peste noi’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Cristian Laza.
Pe scenă vor urca numeroși artiști și ansambluri folclorice. Aceștia aduc în fața publicului cântece autentice, emoție, energie și momente dedicate tradițiilor românești.
Un moment important este programat vineri, 26 iunie, când tradiția se îmbină cu muzica modernă într-o seară de DJ folcloric. Publicul va urmări un program susținut de David Ciente alături de Surorile Osoianu, Maria Chivu și Grupul Jianca, DJ Clanker Jones și DJ Dany. Conceptul propune o formă modernă de prezentare a folclorului, cu energie și impact emoțional.
‘Festivalul Iei nu este doar un eveniment artistic. Este o invitație de a celebra identitatea românească, de a purta ia cu mândrie și de a petrece timp împreună cu familia, prietenii și comunitatea’, se precizează în comunicat.
Evenimentul este organizat de Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, cu sprijinul Primăriei Comunei Sânmartin.


