Consilierii județeni bihoreni au aprobat, joi, în ședința ordinară, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), fondurile urmând să fie utilizate pentru cofinanțarea unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ.
”Este vorba despre primul împrumut pe care județul Bihor l-ar contracta cu o instituție financiară europeană de o asemenea anvergură. Acest împrumut de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții este făcut pentru a susține cofinanțările necesare realizării proiectelor, pentru a nu opri șantierele, ci a asigura finanțare constantă și pentru a putea să ne asigurăm cota noastră de contribuție în fiecare proiect la timp. Este un împrumut pentru o perioadă de 20 de ani cu un termen de grație de 3 ani și cu o dobândă care va fi negociată la momentul fiecărei trageri. Dacă astăzi am contracta acest împrumut, dobânda ar fi 1,2% plus EURIBOR”, a declarat, în conferință de presă înaintea ședinței, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Fondurile vor putea fi trase în mai multe tranșe, în funcție de necesitățile de finanțare, fără depășirea plafonului aprobat.
Potrivit documentației aprobate, finanțarea este necesară pentru cofinanțarea și finalizarea unor investiții incluse în proiectul de conectare a drumurilor județene la rețeaua TEN-T, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Printre proiectele vizate se numără realizarea centurii ocolitoare a localității Biharia și a drumului de legătură Biharia-Paleu, reabilitarea drumului județean Salonta-Tinca, precum și modernizarea sectorului Padiș-Ic Ponor.
”Acest împrumut va fi folosit numai când va fi nevoie și doar pentru asigurarea cofinanțărilor la proiectele cu fonduri europene”, a mai declarat Mircea Mălan.
Conform hotărârii adoptate, Consiliul Județean Bihor va garanta împrumutul cu veniturile proprii și, dacă va fi necesar, cu ipoteci asupra conturilor bancare și de trezorerie. Rambursarea va fi asigurată integral din bugetul local.
Datele prezentate în cadrul ședinței arată că gradul de îndatorare al județului rămâne sub pragul legal de 30%, ceea ce permite accesarea finanțării fără afectarea echilibrului bugetar. Dobânda estimată ar putea fi fixă, de aproximativ 4,3% pe an, sau variabilă, de 1,2% plus EURIBOR, în funcție de condițiile negociate pentru fiecare tranșă.


