in ,

Bihor: Incendiul de la groapa de gunoi din Oradea a fost stins/ În schimb, pompierii continuă operaţiunea în cazul focarelor din zona împădurită dintre Şuncuiuş şi Vadu Crişului – VIDEO, FOTO

Bihor: Incendiul de la groapa de gunoi din Oradea a fost stins/ În schimb, pompierii continuă operaţiunea în cazul focarelor din zona împădurită dintre Şuncuiuş şi Vadu Crişului – VIDEO, FOTO

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă, joi, că incendiul de la groapa de gunoi din Oradea a fost stins, dar precizează că, în schimb, pompierii continuă operaţiunea de stingere a focarelor din zona împădurită dintre Şuncuiuş şi Vadu Crişului. Potrivit sursei citate, în cursul dimineţii, forţele de intervenţie ale Staţiei Aleşd au fost mobilizate din nou pentru continuarea operaţiunilor de lichidare a unor noi focare, acţionând, la fel ca în zilele precedente, în cooperare cu membrii SVSU Vadu Crişului şi cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Bihor.

„În data de 06 mai a.c., peste 20 de pompieri militari orădeni au continuat să acţioneze pentru lichidarea focarelor izolate, rămase la groapa de gunoi din Oradea, intervenind cu patru autospeciale de stingere. Acţiunea s-a desfăşurat în cooperare cu reprezentanţii operatorului depozitului, care au utilizat utilaje specifice pentru acoperirea focarelor cu pământ, în vederea limitării propagării incendiului şi eliminării riscului de reaprindere, precizează ISU Bihor.

Potrivit sursei citate, intervenţia pompierilor s-a desfăşurat aproape zece ore, fiind continuate ulterior măsurile de monitorizare şi verificare a zonei afectate, până la înlăturarea completă a riscurilor.

Joi, operatorul depozitului a acţionat pentru acoperirea cu pământ a ultimelor mici focare fumegânde.

În ceea ce priveşte incendiul care a cuprins încă de acum câteva zile un versant împădurit, ISU Bihor a precizat că misiunea de stingere a focarelor din zona dintre Şuncuiuş şi Vadu Crişului a continuat joi, după reaprinderea unor focare.

„În cursul zilei de miercuri, 06 mai a.c., începând cu ora 09.30, pompierii militari din cadrul Staţiei Aleşd au acţionat pentru stingerea focarelor reaprinse pe dealul împădurit situat între localităţile Şuncuiuş şi Vadu Crişului, intervenţia desfăşurându-se până aproape de miezul nopţii (în jurul orei 23.10), în zonă rămânând echipajul SVSU Vadu Crişului, cu autospeciala din dotare, pentru supravegherea perimetrului şi monitorizarea eventualelor reaprinderi”, precizează ISU Bihor.

Sursa citată menţionează că joi dmineaţă, forţele de intervenţie ale Staţiei Aleşd au fost mobilizate din nou pentru continuarea operaţiunilor de lichidare a unor noi focare, acţionând, la fel ca în zilele precedente, în cooperare cu membrii SVSU Vadu Crişului şi reprezentanţii Direcţiei Silvice Bihor.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Volei feminin: Iarina Axinte, transfer de la campioana CSO Voluntari la Dinamo Bucureşti

Volei feminin: Iarina Axinte, transfer de la campioana CSO Voluntari la Dinamo Bucureşti