Muzeul Țării Crișurilor din Oradea va vernisa, în 18 mai, expoziția ‘Moștenire și destin’, eveniment care marchează împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea primului muzeu în spațiul bihorean.
Vernisajul va avea loc luni cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, de la ora 13:00, în expoziția permanentă de istorie a Muzeului Țării Crișurilor, în cadrul manifestării ‘Zilele Muzeului Țării Crișurilor’, ediția a XVIII-a. Publicul va putea vizita gratuit expoziția permanentă de istorie până la ora 15:00.
Expoziția reunește piese și artefacte provenite din vechile colecții ale Societății de Arheologie și Istorie a Comitatului Bihor și Orașului Oradea, organizație înființată în anul 1872, considerată prima asociație culturală locală dedicată cercetării istoriei și organizării de expoziții pentru public. Vizitatorii vor putea vedea și câteva exemplare rare din colecția episcopului romano-catolic Ipolyi Arnold.
Momentul aniversar evocă deschiderea, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a primului sediu muzeal din Oradea, amenajat în clădirea care găzduiește în prezent Palatul Copiilor, pe strada Muzeului, considerat punctul de plecare al activității muzeografice și arheologice din zonă.
La vernisaj va lua cuvântul curatorul expoziției, Tiberiu Alexandru Ciorba, muzeograf în cadrul Serviciului Istorie al Muzeului Țării Crișurilor.
Expoziția va putea fi vizitată până în 28 iunie 2026.
Muzeul Țării Crișurilor organizează, în perioada 14-25 mai, o nouă ediție a ‘Zilelor Muzeului Țării Crișurilor’, a XXVIII-a, un adevărat maraton cultural dedicat publicului de toate vârstele. Programul reunește expoziții, lansări de carte, conferințe, concerte și activități educative, desfășurate atât la sediul muzeului, cât și în alte spații culturale din Oradea.
Muzeografii orădeni au pregătit și anunțat evenimente dedicate patrimoniului și memoriei istorice, întâlniri cu invitați speciali, vernisaje și prezentări tematice. Unul dintre momentele centrale este Ziua Internațională a Muzeelor, marcată pe 18 mai, urmată de seria ‘Conferințele Dilema’, organizată la Oradea timp de trei zile, în perioada 21-23 mai.

Primul eveniment din această suită de manifestări culturale va avea loc joi, de la ora 12:00, fiind vernisajul expoziției ‘Carol I. Ctitorul României moderne’, urmat în cursul zilei de lansarea de carte a autorului Narcis Dorin Ion, ‘Regina Maria a României. Din viață în eternitate’, apărută la Editura Magic Print din Onești, în 2025.

Punctul culminant al ediției va avea loc sâmbătă, 23 mai, odată cu ‘Noaptea Muzeelor’, când muzeele orădene își deschid porțile gratuit până la miezul nopții. Vizitatorii vor putea participa la tururi, expoziții, recitaluri și diverse momente artistice pregătite special pentru această ocazie.
Evenimentele se încheie în 25 mai cu ‘Marșul Memoriei’, dedicat comemorării victimelor Holocaustului și păstrării memoriei comunității evreiești din Oradea.


