in ,

Bihor: Primăria Diosig construiește, cu fonduri europene, un centru multifuncțional pentru copiii cu risc de abandon școlar

Bihor: Primăria Diosig construiește, cu fonduri europene, un centru multifuncțional pentru copiii cu risc de abandon școlar

Peste 250 de copii din comuna Diosig, aflați în situații defavorizate și cu risc de abandon școlar, vor beneficia, din august 2027, de facilitățile unui centru multifuncțional numit ‘Casa muzicii’, realizat de primăria locală printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de peste 7 milioane de lei.

‘Prin acest proiect ne propunem să transformăm muzica într-un instrument de coeziune socială și dezvoltare comunitară. Casa Muzicii va fi construită în apropierea comunității vulnerabile, tocmai pentru a facilita accesul copiilor la educație culturală, activități artistice și sprijin social. Ideea a fost să creăm un loc în care oamenii să se poată întâlni. De fapt, nu doar copiii, ci întreaga comunitate. Însă copiii sunt cel mai firesc și mai puternic mod prin care putem construi și aduce împreună această comunitate’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, managerul de proiect Dora Acel.

Potrivit acesteia, activitățile organizate în cadrul proiectului – de la lecții de muzică și audiții, până la concerte și tabere – vor contribui la formarea unei comunități unite și active.

‘Dacă îi invităm pe copii să învețe muzică, să asculte muzică, să participe la concerte și tabere, să descopere instrumente pe care le pot folosi și prin care se pot exprima, atunci comunitatea începe să se formeze în mod natural. Nu vrem segregare. Ne dorim ca și ei să aibă acces la toate instrumentele și oportunitățile de care au nevoie pentru a se dezvolta, pentru a avea acces la cultură și pentru a simți că aparțin. Cultura lor este valoroasă – pentru ei, pentru noi și pentru întreaga comunitate’, a explicat Dora Acel.

Proiectul se adresează direct unui număr de 260 de copii din medii vulnerabile, inclusiv tineri de etnie romă. Centrul va oferi cursuri, concerte, tabere și activități educative de tip ‘școală după școală’, precum și acces la instrumente muzicale și o masă caldă în perioada implementării.

Construcția clădirii, pe strada Mihai Viteazu, este deja în desfășurare și ar urma să fie finalizată până în august 2027, iar recrutarea beneficiarilor va începe în martie 2027.

Activitățile culturale vor avea loc într-o sală multifuncțională de 150 mp, destinată cursurilor și taberelor de muzică, dansului popular, spectacolelor, teatrului de păpuși, proiecțiilor de filme și cluburilor de jocuri de societate.

Totodată, pentru creșterea accesului la activități sportive, vor fi amenajate două spații dedicate: o sală multifuncțională de sport, de 66 mp, dotată cu mese de ping-pong și foosball, și un spațiu de sport virtual, de 17 mp, echipat pentru jocuri interactive bazate pe mișcare și comenzi vocale.

Proiectul ‘Construirea unui centru multifuncțional – Casa Muzicii’ este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, cu sprijinul Uniunii Europene, prin FEDR și FSE+. Valoarea totală a proiectului este de 7.209.961,65 lei, din care 6.639.152,50 lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă. Perioada de implementare este de 51 de luni.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

O nouă specie de meduză, extrem de veninoasă, descoperită în apropiere de Singapore

O nouă specie de meduză, extrem de veninoasă, descoperită în apropiere de Singapore

Alerta transmisă în Lituania privind prezența unei drone a fost ridicată în toată țara

Alerta transmisă în Lituania privind prezența unei drone a fost ridicată în toată țara