in

Bihor: Târgul de carte Gaudeamus și-a deschis porțile la Oradea

Bihor: Târgul de carte Gaudeamus și-a deschis porțile la Oradea

Târgul itinerant de carte Gaudeamus are loc la Oradea, începând de miercuri până duminică, în Piața Unirii, pe o suprafață de peste 750 de metri pătrați, cu peste 60 de branduri editoriale prezente în 45 de standuri, cu mii de titluri din toate domeniile, inclusiv cele mai noi apariții editoriale.

Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES

La deschiderea oficială au participat redactorul-șef de la Radio România Cluj, Andrei Huțanu. primarul municipiului Oradea, Florin Birta și medicul scriitor Simona Mihuțiu, președintele de onoare al ediției 2026.

‘Acest oraș superb, devine în aceste zile o capitală a lecturii’, subliniind rolul cărții în dezvoltarea culturii generale și a gândirii critice. El a remarcat că, deși interesul pentru lectură scade, editorii și organizatorii continuă să promoveze cartea: ‘Cartea este instrumentul (…) care ne poate duce către elite’, a declarat Andrei Huțanu.

Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES

Totodată, a evidențiat continuarea campaniei ‘Cărți pentru Comunitate’, prin care vizitatorii sunt încurajați să doneze volume pentru o bibliotecă rurală din județul Bihor.

La rândul său, primarul Florin Birta a mulțumit organizatorilor celei de-a 12-a ediții a Târgului Gaudeamus Radio România și a subliniat importanța educației și culturii într-o societate modernă. Primarul a afirmat că lectura și educația ‘nu sunt un moft elitist, ci o necesitate’, evidențiind rolul lor în combaterea dezinformării și în dezvoltarea unei societăți democratice.

Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES

Simona Mihuțiu a vorbit despre rolul târgurilor de carte în promovarea lecturii și a întâlnirilor cu autorii, accentuând importanța lecturii în formarea personalității și educația copiilor. ‘Suntem ceea ce citim în definitiv (…) Cu cât vom fi mai educați, vom genera progres’, a declarat președintele de onoare al târgului.

Foto: (c) Eugenia Pașca/AGERPRES

Târgul poate fi vizitat miercuri, joi și duminică între 10:00 și 20:00, iar vineri și sâmbătă între 10:00 și 21:00. OfertEugenia Pașcaa include și lansări de carte, întâlniri cu autori, ateliere pentru copii și concursuri cu premii în vouchere pentru cărți. Evenimentul păstrează și o componentă socială: în colaborare cu Rotary Club Oradea Insignis vor fi oferite vouchere pentru persoane cu deficiențe locomotorii, iar trei elevi medaliați la olimpiade internaționale vor fi premiați ca ‘Invitații de nota 10’ ai ediției.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

BSDA/ Abrudean: România are o strategie de apărare axată pe revitalizarea producției interne

BSDA/ Abrudean: România are o strategie de apărare axată pe revitalizarea producției interne

Premierul Bolojan – întrevedere cu președintele CEDO; a fost abordată situația cauzelor împotriva României

Premierul Bolojan – întrevedere cu președintele CEDO; a fost abordată situația cauzelor împotriva României