in ,

Bistrița-Năsăud: Alertați de o femeie din Elveția, polițiștii au salvat un bărbat de 71 ani de la sinucidere

Bistrița-Năsăud: Alertați de o femeie din Elveția, polițiștii au salvat un bărbat de 71 ani de la sinucidere

Doi polițiști și un elev aflat în practică au reușit să salveze viața unui bărbat de 71 de ani din orașul Beclean, în urma unui apel primit de o femeie aflată în Elveția, îngrijorată că bătrânul ar fi recurs la ‘un gest necugetat’, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.

Apelul telefonic a fost făcut marți seara, iar intervenția rapidă a polițiștilor și a echipajelor medicale a dus la salvarea vieții bărbatului, care a fost găsit în baia locuinței, rănit.


 

‘Uneori este nevoie de un oraș întreg pentru a salva un singur om! Un apel 112 din Elveția, intervenția rapidă a polițiștilor din Beclean și intervenția echipajelor medicale au condus la salvarea unei vieți! Aseară, în jurul orei 19:30, o femeie aflată în Elveția a sunat la 112, îngrijorată pentru un bărbat din Beclean, o persoană apropiată ei, care locuiește singură și care ar putea face un gest necugetat. Simțea că ceva nu este în regulă și a cerut ajutorul polițiștilor. În doar câteva minute, colegii noștri din cadrul Poliției orașului Beclean au ajuns la locuința bărbatului. L-au găsit în baie, rănit și, fără să stea pe gânduri, i-au acordat primul ajutor: i-au aplicat garou și comprese până la sosirea echipajului medical. Bărbatul, de 71 de ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, fiind în afara oricărui pericol’, a transmis IPJ, miercuri.

Conducerea inspectoratului i-a felicitat pe colegii care au intervenit la acest caz – agent șef adjunct Uțiu Cristian, agent Baizat Robert și elevul aflat în practică Bindea Gabriel – ‘pentru promptitudinea, implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA: Donald Trump obține protecție în fața unei anchete fiscale privind familia și afacerile sale

SUA: Donald Trump obține protecție în fața unei anchete fiscale privind familia și afacerile sale

ACA solicită etichetarea clară a mierii după țara de origine și reducerea taxelor pentru apicultori

ACA solicită etichetarea clară a mierii după țara de origine și reducerea taxelor pentru apicultori