Aproape unul din patru copii din Uniunea Europeană este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar România continuă să se afle printre statele membre cele mai afectate de acest fenomen, cu sute de mii de copii care cresc în gospodării în care părinții muncesc, însă veniturile rămân insuficiente pentru un trai decent, atrage atenția Blocul Național Sindical (BNS).
Într-un comunicat remis vineri AGERPRES, BNS salută publicarea Comunicării Comisiei Europene privind combaterea ciclului sărăciei în rândul copiilor și consolidarea Garanției Europene pentru Copii, document care confirmă ceea ce organizațiile sindicale susțin de ani de zile: cea mai eficientă politică socială pentru protejarea copiilor este existența unor locuri de muncă stabile, bine plătite și compatibile cu viața de familie.
‘În prezent, aproape unul din patru copii din Uniunea Europeană este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială. România continuă să se afle printre statele membre cele mai afectate de acest fenomen, iar sute de mii de copii cresc în gospodării în care părinții muncesc, dar veniturile rămân insuficiente pentru un trai decent. Documentul Comisiei Europene recunoaște că ocuparea forței de muncă de calitate reprezintă principalul instrument de ieșire din sărăcie. Pentru BNS, această constatare trebuie completată cu o concluzie esențială: nu orice loc de muncă scoate o familie din sărăcie, ci doar un loc de muncă decent, protejat prin negociere colectivă și remunerat corespunzător’, se arată în document.
În acest context, BNS solicită autorităților române să trateze viitoarele reforme europene drept o oportunitate pentru modernizarea pieței muncii și pentru consolidarea dialogului social.
În acest context, sindicaliștii consideră că viitoarele politici naționale trebuie să urmărească: dezvoltarea serviciilor de educație și îngrijire timpurie pentru copii, astfel încât părinții să poată reveni pe piața muncii; combaterea sărăciei în muncă prin salarii care permit un nivel de trai decent; extinderea negocierii colective și consolidarea contractelor colective de muncă; crearea unor programe de muncă flexibile, negociate împreună cu partenerii sociali; implicarea organizațiilor sindicale în elaborarea, implementarea și monitorizarea Planului Național pentru Garanția Europeană pentru Copii.
‘BNS apreciază intenția Comisiei Europene de a consulta partenerii sociali în elaborarea viitoarelor politici privind activarea persoanelor excluse de pe piața muncii. În același timp, considerăm că această consultare trebuie extinsă astfel încât sindicatele și organizațiile patronale să participe activ la definirea standardelor privind salariile, condițiile de muncă și concilierea vieții profesionale cu cea de familie’, transmite Blocul Național Sindical.
Potrivit sursei citate, combaterea sărăciei infantile nu poate fi redusă la politici de asistență socială. Ea presupune investiții în educație, servicii publice, sănătate și locuințe, dar și o piață a muncii care să ofere părinților siguranță economică.
Totodată, România trebuie să valorifice oportunitățile financiare oferite prin viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene. Fondurile europene destinate combaterii sărăciei infantile trebuie orientate spre investiții durabile în infrastructura socială și educațională, nu către măsuri temporare, fără efecte pe termen lung.
‘Atunci când părinții muncesc, dar nu reușesc să le ofere copiilor un trai decent, nu vorbim doar despre o problemă socială, ci despre un eșec al politicilor publice. Nicio generație nu își poate construi viitorul pe salarii insuficiente și pe lipsa accesului la servicii de educație, îngrijire și sprijin social. Investiția în copii este, în realitate, o investiție în viitorul României, iar dialogul social trebuie să devină unul dintre instrumentele prin care construim politici care oferă șanse reale fiecărui copil’, a declarat președintele BNS Tineret, Kevin Kirmizigul, citat în comunicat.


