Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan susține că PSD este ‘dezorientat’ în prezent pentru că și-ar fi pierdut ‘pentru totdeauna’ rolul de principal partid din România.
‘PSD este acum dezorientat pentru că vede că și-a pierdut, pentru totdeauna, rolul de principal partid din România. De la Revoluție încoace, PSD a fost, până de curând, partidul care influența cel mai mult jocul politic din România, chiar și când era în opoziție. Ne amintim perioada CDR 1996 – 2000, când PSD (pe atunci PDSR), deși în opoziție, era în continuare principala forță politică din țară, cu cei mai mulți oameni în administrație și cu cei mai mulți lideri în teritoriu. Perioada 1996 – 2000 a fost o perioadă de instabilitate și pentru că PSD sabota pe toate căile încercările de reformare ale CDR’, a scris Mureșan, pe Facebook.
El a adăugat că tot PSD este partidul care, din opoziție, a ținut în funcție Guvernul minoritar Tăriceanu.
‘În 2016, în timpul Guvernului tehnocrat al lui Cioloș, tot PSD deținea cele mai multe funcții în eșalonul 2 și conducea, de facto, țara. Acum, pentru prima dată, PSD vede că este incapabil să mai influențeze deciziile în Parlamentul României. Deși au existat doi premieri desemnați care au fost pe placul lor, pesediștii nu au reușit să construiască o majoritate în Parlament. PSD nu va mai recâștiga influența pe care a avut-o timp de peste 3 decenii în România. Confruntarea, la următoarele alegeri, va fi între partidul extremist, populist, antieuropean AUR și forțele pro-europene conduse de Ilie Bolojan’, a transmis liberalul.


