in ,

BNS solicită șefului statului și Guvernului un referendum pentru revizuirea Constituției privind regimul stării de alertă

BNS solicită șefului statului și Guvernului un referendum pentru revizuirea Constituției privind regimul stării de alertă

Blocul Național Sindical (BNS) solicită președintelui țării și Guvernului să inițieze demersurile necesare pentru revizuirea Constituției, astfel încât starea de alertă și modul de exercitare a guvernării pe durata acesteia să fie reglementate în mod explicit la nivel constituțional.

Confederația sindicală atrage atenția că starea de alertă nu este prevăzută în legea fundamentală, care reglementează explicit starea de asediu și starea de urgență, însă nu consacră distinct instituția stării de alertă. Totuși în baza Legii nr. 55/2020 se pot restrânge drepturi și libertăți cu ușurință pentru cetățenii României, pe baza unor riscuri și/sau prognoze elaborate de specialiștii în domeniu, așa cum reiese din textul legii care definește starea de alertă.

La 31 iulie, Guvernul a instituit stare de alertă, prin HG nr. 15/2026 pentru gestionarea efectelor generate de scăderea producției de energie electrică.

Liderii sindicali amintesc faptul că starea de alertă a fost instituită și reglementată pentru prima dată, în anul 2020, în timpul Guvernului Orban, în perioada pandemiei, ca măsură excepțională la o situație excepțională. În acest sens, a fost definită în Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care a introdus o definiție amplă, în art. 2: ‘Starea de alertă reprezintă răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății’.

Starea de alertă națională din 2020 a durat aproape doi ani și a fost prelungită succesiv prin numeroase hotărâri de Guvern, deoarece legea permite prelungiri repetate de câte 30 de zile dacă analiza factorilor de risc indică necesitatea menținerii acesteia.

În opinia BNS, o asemenea situație nu poate fi tratată exclusiv ca o problemă tehnică de legislație, deoarece, spre deosebire de starea de urgență, instituirea stării de alertă nu este supusă aprobării prealabile a Parlamentului, limitând rolul acestuia pentru că nu o poate încuviința, ceea ce face cu atât mai important exercitarea controlului parlamentar asupra Guvernului, în special când sunt adoptate măsuri care afectează exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale.

De aceea, Blocul Național Sindical solicită revizuirea cadrului legal prin care se poate institui stare de alertă, astfel încât să fie introdusă expres în Constituție, alături de celelalte măsuri excepționale: condițiile în care poate fi declarată și menținută starea de alertă; autoritatea competentă să o instituie și să o prelungească; durata și limitele acesteia; limitele competenței Guvernului; controlul parlamentar asupra măsurilor adoptate; limitele în care pot fi restrânse unele drepturi și libertăți; protejarea drepturilor salariaților și a dialogului social; obligația autorităților de a fundamenta și motiva măsurile adoptate; mecanismele de încetare a stării de alertă.

Sindicaliștii consideră că, în lipsa unei astfel de reglementări, instituirea stării de alertă riscă să rămână un instrument aflat la discreția Guvernului, care, printr-o justificare excepțională să dobândească prerogative asupra drepturilor și libertăților cetățenilor acestei țări, cu garanții constituționale restrânse și cu un control democratic fragil deși o asemenea ingerință în viața societății impune contrariul.

Blocul Național Sindical mai cere președintelui și Guvernului să înceapă de îndată consultările cu partenerii sociali, societatea civilă, mediul academic și specialiștii în drept constituțional și să pună în dezbatere publică un proiect de revizuire a Constituției privind regimul stării de alertă.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Erdogan afirmă că Turcia dorește să extindă acordul de apărare semnat cu Arabia Saudită și Pakistan

Erdogan afirmă că Turcia dorește să extindă acordul de apărare semnat cu Arabia Saudită și Pakistan

Fotbal: Messi, după moartea tatălui său – ‘Nu cred că voi mai putea continua mult timp’

Fotbal: Messi, după moartea tatălui său – ‘Nu cred că voi mai putea continua mult timp’