Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează.
Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de secretar general, a semnat doar contracte care respectau legea și că nu s-a ocupat de gestionarea facturilor.
”Așa cum știți, niciodată nu am comentat informații pe surse. L-am întrebat acum pe domnul Ilie Bolojan despre decizia luată ieri, care se referă la contracte situate în afara cadrului statutar și la facturi acceptate la plată fără a avea acoperire. Eu, în calitate de secretar general, nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea, iar de facturi nu m-am ocupat eu. Întrebându-l astăzi, aici, dacă se referă la secretarul general Lucian Bode, a spus clar că nu, nu a făcut trimitere la nicio persoană și la nicio funcție. Am lămurit acest aspect”, a declarat Bode, la Parlament.
Referitor la penalitățile prevăzute în unele contracte, fostul secretar general al PNL a făcut distincția între documentele încheiate în 2020 și cele semnate de el.
”Să ne înțelegem: contractele din 2020 au o clauză care nu mă vizează pe mine, evident cele din 2020 de 0,5% penalități pe zi la întreaga valoare. Adică, plătind 99%, practic, pentru 1% să mai plătești o clauză pentru tot contractul, ceea ce este o mare greșeală. Contractele pe care le-am semnat eu, două la număr, au penalități 1% pe zi la sold, nu la valoarea contractului, ca să ne lămurim”, a mai explicat Bode.
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în unanimitate, inițierea procedurilor de recuperare a sumelor aferente facturilor neachitate sau contractelor încheiate fără respectarea prevederilor statutare.
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024.
Citeşte şi:
* Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală
* Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare
* Bolojan: E normal să ne îndreptăm împotriva celor care sunt responsabili de încălcarea statutului și de neachitarea contractelor


