Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că pe fondul stării de alertă, va fi importantă economisirea voluntară în orele de seară, când avem acest deficit şi a făcut un apel către cetăţeni, dar în special către companii, autorităţi publice să îşi facă planificări de reduceri voluntare.
Ilie Bolojan a declarat la Palatul Victoria că va fi importantă şi economisirea voluntară în orele de seară, când avem acest deficit.
”Încă o dată fac un apel către cetăţenii, dar în special către companii, către autorităţile publice să îşi facă planificări de reduceri voluntare. Noi am notificat principalii consumatori din România că există o posibilitate de a face acest lucru şi în luni vom avea o întâlnire cu dânşii, în aşa fel încât să luăm în calcul şi planificări în vederea reducerii consumului acestor consumatori industriali importanţi, pentru a asigura energia electrică către populaţie”, a spus premierul la Palatul Victoria.
El a menţionat că estimările sunt că pe fondul secetei şi în următoarele două săptămâni şi a prognozelor meteo nu vom avea precipitaţii importante, iar pe fondul creşterii temperaturilor e posibil ca consumul să crească ajungând până la 8.000 MW pe zi în orele de seara.
”În această situaţie fiecare MW care este economisit este foarte important şi fiecare MW care intră în producţie sau este menţinut de asemenea asigură echilibrul sistemului energetic naţional. Este o situaţie prin care trec toate ţările din vecinătate şi acest lucru nu ne ajută, pentru că cererea de energie din importuri este la fel de mare, dar sper să reuşim să menţinem sistemul naţional în funcţiune şi prin măsurile care le luăm să asigurăm funcţionarea normală”, a mai spus Bolojan.
Întrebat dacă putem să ne aşteptăm la raţionalizări pentru marii consumatori şi pentru populaţie în ultimă instanţă, premierul a răspuns: ”Autorităţile de stat trebuie să ia măsuri voluntare pentru a reduce consumul de energie la orele de seară, este o primă dovadă de responsabilitate. În al doilea rând, există proceduri în astfel de situaţii care sunt gestionate de compania Transelectrica, care are un anumit nivel de acţiune şi aceste proceduri vor fi puse în practică în aşa fel încât să asigurăm funcţionarea sistemului”.
Premierul interimar a menţionat că ei notifică companiile şi se ştie fiecare companie la ce nivel de prioritate este în această zonă şi procedurile vor fi explicate dacă va fi cazul de către Transelectrica.



