Pugilistul Daniel Dubois a câştigat titlul mondial WBO la categoria grea, după ce l-a învins pe compatriotul său britanic Fabio Wardley prin decizia arbitrului, sâmbătă, la Manchester.
Boxerul în vârstă de 28 de ani îşi recapătă astfel o centură după ce a pierdut titlul IBF în faţa ucraineanului Oleksandr Usyk în iulie 2025.
Lupta a început prost pentru Dubois, care a fost doborât în primele secunde şi apoi îngenuncheat în runda a treia după o lovitură puternică de dreapta din partea lui Wardley.
Dar londonezul a preluat apoi avantajul şi a dezlănţuit o serie de combinaţii devastatoare împotriva adversarului său în vârstă de 31 de ani, a cărui faţă era acoperită de sânge până în runda a şasea.
În runda a noua, Wardley, atât de umflat încât era aproape de nerecunoscut, abia mai putea vedea cu ochiul drept. Arbitrul Howard Foster a oprit în cele din urmă lupta în runda a unsprezecea.
Je n’ai jamais été très fan de Daniel Dubois. C’est un boxeur puissant, mais fragile et peu résistant. Par contre, le style de Fabio Wardley m’a toujours séduit, mais aujourd’hui, Fabio s’est fait littéralement exploser par Daniel qui avait pourtant très mal commencé le combat.… pic.twitter.com/LyepMyKSSi
– Ken Manix, le pancratiaste 360° (@ManixKen) May 10, 2026



