Șoferul care a produs, în urmă cu trei zile, accidentul grav din zona Centrului istoric al Brașovului, în care două persoane au murit și o a treia a fost grav rănită a fost plasat sub control judiciar de procurori și nu are dreptul de conduce autovehicule pe drumurile publice, a informat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Adrian Radu.
Bărbatul are 50 de ani și, conform Poliției, din dosarul său medical rezultă că ar suferi de epilepsie.
Dosarul accidentului rutier produs, marți seară, pe strada Mureșenilor din Centrul Istoric al municipiului Brașov, este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov care l-a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătorie, din cauza ‘complexității și a mediatizării’, după cum a precizat Adrian Radu.
În tragicul accident, produs pe 11 august, mașina scăpată de sub control a intrat pe trotuar în trei turiști. Doi tineri – un român de 25 de ani și un german de 34 de ani – au murit, iar altul, cetățean german, în vârstă de 31 de ani, a fost rănit grav, fiind internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

