in ,

Brașov: Parchetul confirmă că încă se lucrează la dosarul de racolare de minori în scopuri sexuale înregistrat în noiembrie 2025

Brașov: Parchetul confirmă că încă se lucrează la dosarul de racolare de minori în scopuri sexuale înregistrat în noiembrie 2025

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a confirmat, marți, că are în lucru un dosar în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale, după o sesizare primită, în noiembrie anul trecut, de poliție, cu privire la faptul că un bărbat, care atunci preda la o școală din Predeal, ar fi purtat discuții cu conotații sexuale cu un minor.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, Larisa Cornaciu, a precizat că, în cadrul acestuia, cercetările se desfășoară in rem, adică referitoare la faptă și nu la o anumită persoană.

Conform sursei citate, faptele sesizate s-ar fi petrecut în perioada octombrie-noiembrie a anului trecut.

‘În fapt, s-a reținut că în data de 19 octombrie 2025, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a purtat mai multe conversații, prin intermediul unei platforme de socializare, cu un minor ce a pretins că are vârsta de 15 ani, în realitate acesta având 16 ani. În cadrul discuțiilor, bărbatul i-a trimis minorului o fotografie cu o parte intimă a corpului, solicitându-i persoanei vătămate să procedeze în aceeași manieră, însă minorul nu a dat curs cererii. În data de 8 noiembrie 2025, în baza unei înțelegeri, cei doi s-au întâlnit într-un parc din municipiul Brașov, ocazie cu care au fost sesizate organele de poliție’, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Potrivit unor surse apropiate cazului, ar fi vorba de un profesor, în vârstă de 31 de ani, care, la momentul săvârșirii presupusei fapte, preda la o școală din Predeal.

Cazul a reintrat recent în atenția opiniei publice după ce părinții unor elevi de clasa I de la o școală din Brașov au transmis presei locale un protest în care se plâng de faptul că respectivul dascăl a ajuns să predea copiilor lor.

Potrivit IPJ Brașov, ‘având în vedere caracterul nepublic al procedurilor judiciare aflate în curs, informațiile transmise până la acest moment sunt limitate la cele care pot fi făcute cunoscute cu respectarea prevederilor legale’.

‘Activitățile de cercetare penală sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în vederea administrării probatoriului cu privire la existența ori inexistența unei răspunderi penale, aspecte ce urmează să fie stabilite în cadrul procedurilor prevăzute de lege’, a transmis, marți, IPJ Brașov.

Conform informațiilor făcute publice de Poliție anul trecut, un vlogger ar fi cel care ar fi sesizat organelor de cercetare penală faptul că un bărbat încearcă se racoleze minori în scopuri sexuale în mediul online. Potrivit datelor făcute publice la acea vreme, vlogger-ul l-ar fi însoțit pe tânărul de 16 de ani, de la care ar fi aflat de acest lucru, la întâlnirea pe care acesta a stabilit-o cu bărbatul de 31 de ani.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal

Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal

Harghita: Aproape 300 de sortimente de miere, înscrise la concursul regional Nektaria (GALERIE FOTO)

Harghita: Aproape 300 de sortimente de miere, înscrise la concursul regional Nektaria (GALERIE FOTO)