in ,

Brașov: Patru urși vor fi transferați de la Sanctuarul de la Zărnești într-un parc natural din Franța

Brașov: Patru urși vor fi transferați de la Sanctuarul de la Zărnești într-un parc natural din Franța

Patru urși de la Sanctuarul Libearty de la Zărnești vor fi transferați într-un parc natural din Franța, în cadrul unei colaborări internaționale între administrațiile celor două entități, a anunțat, marți, Asociația Milioane de Prieteni (AMP), administrator al sanctuarului.

Cei patru urși se numesc Alexandra, Anita, Chance și Thomas, sunt frați și sunt în vârstă de aproximativ doi ani și jumătate, au precizat reprezentanții AMP.

Ei vor fi transportați, după ce vor fi tranchilizați, cu un autovehicul, la Parc Animalier de Sainte-Croix, drumul până la destinație durând peste o zi.

Reprezentanții AMP spun că acest transfer reprezintă ‘un eveniment unic pentru România’.

‘Sanctuarul AMP Libearty va trăi un moment cu adevărat istoric: patru urși, proveniți din sălbăticie, aflați, acum, în grija noastră vor pleca împreună din România către un parc din Franța. (…) Este un transfer fără precedent pentru AMP Libearty și un eveniment unic pentru România. Plecarea celor patru urși reprezintă rezultatul unei colaborări internaționale complexe, pregătită în cele mai mici detalii, astfel încât transportul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță. (…) Parcul (Parc Animalier de Sainte-Croix – n.r.) are o viziune apropiată de cea a Sanctuarului AMP Libearty: protejarea animalelor și educarea oamenilor în spiritul respectului față de natură și față de toate formele de viață’, au transmis reprezentanții AMP.

Parc Animalier de Sainte-Croix se întinde pe 120 de hectare și adăpostește 1.500 de animale din 100 de specii ale faunei europene, conform propriului site.

Fiind mai mult decât o grădină zoologică și nu doar un sanctuar pentru animale, acesta oferă experiența ‘sleep in the park’, respectiv cei care doresc pot să se cazeze în cabanele din arealul parcului și să urmărească de aproape animalele.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Refuzul de a-l numi pe Andrea Pirlo selecționer zguduie Italia

Fotbal: Refuzul de a-l numi pe Andrea Pirlo selecționer zguduie Italia

Myanmar: Parlamentul aprobă pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile grave legate de fraudele online

Myanmar: Parlamentul aprobă pedeapsa cu moartea pentru infracțiunile grave legate de fraudele online