Primăria Brașov a anunțat, vineri, că vrea să introducă tarife majorate pentru parcări, diferențiate pe zile lucrătoare și de weekend în anumite zone cu trafic intens, precum centrul istoric sau zona Gării.
Conform proiectului noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată din municipiul Brașov, lansat în dezbatere publică, în centrul istoric, în Poiana Brașov, în zona gării, a lacului Noua și la Grădina Zoologică, noul tarif să fie de 5 lei/oră în zilele lucrătoare, comparativ cu 3 lei cât este în prezent, și de 10 lei/oră în weekend (sâmbătă și duminică).
Totodată, pentru zona 0 a orașului, abonamentele vor fi valabile doar de luni până vineri, valoarea acestora urmând să fie de 300 de lei.
Tarifele de parcare pentru zona I cresc cu 1 leu, ajungând la 3 lei/oră, iar în zona II cu 50 de bani, ajungând la 2 lei.
De asemenea, programul pentru care se achită tariful de parcare se modifică prin această propunere, astfel, plata tarifului de parcare se va face de la 8:00 la 22:00 față intervalul 8:00 – 20:00 din prezent, iar acest tarif se va plăti inclusiv duminică, zi în care, până acum, nu se plăteau parcările.
Conform proiectului, și amenzile sunt diferențiate pentru zona 0, astfel, de luni până vineri, amenda este între 500 și 1.000 de lei, iar sâmbăta și duminica, între 1.000 și 1.500 de lei.


