Bursa de Valori București a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 101,23 milioane de lei (19,26 milioane de euro), din care 82,34 milioane lei (15,67 milioane euro) tranzacții cu acțiuni.
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 1,71%, până la 33.751,28 puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a închis în scădere cu 1,68%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un regres de 1,63%. Indicele BET-FI a coborât cu 1,24%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, s-a depreciat cu 1,47%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a scăzut cu 1,52%.
Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piața AeRO, a coborât cu 0,56%.
Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Romgaz, care au generat schimburi de 12,1 milioane de lei, urmate de acțiunile Băncii Transilvania, cu 11,96 milioane de lei, și cele ale OMV Petrom, cu 5,64 milioane de lei.
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Uztel (+14,71%), ale AETA (+5,6%) și ale Electromagnetica (+3,05%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Grupului Industrial Electrocontact (-14,29%), ale ROCA Industry HoldingRock1 (-6,15%) și Electro-Alfa International (-4,65%).


