in ,

Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre

Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au colaborat cu autoritățile judiciare daneze, în baza unei comisii rogatorii, într-un caz de omor și profanare de cadavre, în care sunt cercetați patru români.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele de omor și profanare de cadavre ar fi fost comise în Danemarca.

”În perioada 16-30 septembrie 2026, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dat curs solicitării de executare a unei Comisii rogatorii internaționale solicitate de autoritățile judiciare din Danemarca care efectuează cercetări față de patru cetățeni români, suspectați de comiterea infracțiunilor de omor și profanare de cadavre, fapte comise pe teritoriul statului danez împotriva unui alt cetățean român, aceștia fiind arestați preventiv în vederea extrădării către statul danez. Cetățenii români sunt suspectați că pe data de 24 august ar fi ucis un alt bărbat, tot român, pe teritoriul Danemarcei, iar corpul victimei, legat de o baterie auto, ar fi fost aruncat într-un râu”, a transmis prin intermediul unui comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Autoritățile daneze desemnate pentru a instrumenta cazul s-au deplasat la Buzău, unde au luat parte, alături de procurorii români, la activitățile specifice de cercetare.

”Astfel, în colaborare cu autoritățile judiciare daneze care au participat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău la punerea în executare a comisiei rogatorii internaționale, s-a procedat la efectuarea mai multor activități de cercetare, respectiv examinări fizice, ridicări de înscrisuri relevante, trei percheziții domiciliare, audierea unui număr important de martori și a celor doi suspecți care domiciliază pe raza județului Buzău, fiind obținute probe importante necesare aflării adevărului”, informează sursa citată.

Suspecții vor fi predați autorităților judiciare din Danemarca în vederea finalizării cercetărilor.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Auto – F1: FIA va investiga eroarea de soft de la Marele Premiu al Bahrainului

Auto – F1: FIA va investiga eroarea de soft de la Marele Premiu al Bahrainului

Spania/ Cel puțin trei morți în urma furtunilor care au adus precipitații record

Spania/ Cel puțin trei morți în urma furtunilor care au adus precipitații record