Echipa de robotică a Colegiului Național ‘B.P. Hasdeu’ din Buzău, ‘Heart of RoBots’, alături de echipa sa de juniori ‘Little Hearts’, au câștigat locul I în cadrul competiției Bucharest Twin Cup 2026, victorie la finalul sezonului DECODE care a clasat echipa pe un loc fruntaș la nivel mondial.
Tinerii pasionați de robotică au concurat alături de juniorii echipei, în cadrul alianței Little Hearts, dominând competiția de profil organizată la București.

‘Ultima competiție a sezonului DECODE se încheie cu o performanță extraordinară atât pentru Heart of RoBots, cât și pentru echipa noastră de juniori, Little Hearts. Cele două echipe au format alianța Heart Attack în cadrul competiției Bucharest Twin Cup, unde au avut un parcurs impecabil pe tot parcursul weekendului. După ce am câștigat toate meciurile de calificare și ne-am clasat pe locul 1 în divizia Velocity, am intrat în playoff, continuând seria victoriilor până în marea finală’, a transmis, pe Facebook, echipa Heart of Robots.

Finala concursului s-a disputat între două echipe din Buzău, alianța Heart Attack și Bricksapiens, din care face parte echipa Homo Sapiens, tot din cadrul Colegiului Național ‘B.P.Hasdeu’.

‘Finala a fost una cu adevărat specială, disputată împotriva alianței Bricksapiens, din care fac parte și colegii noștri de liceu, HomoSapiens, transformând astfel ultimul act al competiției într-o adevărată finală buzoiană. La capătul unui meci spectaculos, alianța Heart Attack s-a impus și a câștigat Bucharest Twin Cup, încheind competiția în postura de campioană. Competiția a fost cu atât mai specială întrucât am participat alături de juniorii noștri reușind astfel să câștigăm alături de ei și să transmitem generațiilor următoare pasiunea și motivația care definesc echipa Heart of RoBots. Odată cu această victorie, se încheie și sezonul DECODE, un sezon memorabil în care Heart of RoBots se clasează pe locul 1 mondial, după un an de muncă, dedicare și rezultate excepționale, culminând cu performanțele obținute la Campionatul Mondial și la Multinational Tech Invitational’, a anunțat echipa Colegiului ‘B.P.Hasdeu’.

Echipa de robotică a Colegiului Național ‘B.P. Hasdeu’ din Buzău, ‘Heart of RoBots’, a reușit în luna mai performanța de a deveni vicecampioană mondială în cadrul competiției FIRST Tech Challenge din Houston-SUA, câștigând divizia Goodall, obținând locul I în divizia da Vinci și premiul Inspire award, prima dată pentru România.


