in

Fotbal: Federația engleză (FA) își retrage sprijinul pentru Infantino în cursa pentru președinția FIFA

Fotbal: Federația engleză (FA) își retrage sprijinul pentru Infantino în cursa pentru președinția FIFA

Federația engleză de fotbal (FA) urmează să-i scrie lui Gianni Infatino, pentru a-i retrage sprijinul în vederea obținerii unui nou mandat de președinte al Federației internaționale de fotbal, ca urmare a scandalului generat de intenția acestuia de a vinde participații la competițiile FIIFA către investitori privați, informează BBC.

Acest lucru vine în contextul în care UEFA amenință cu acțiuni legale din cauza propunerilor lui Infantino, iar Țara Galilor a anunțat deja că își retrage public sprijinul pentru candidatura lui Infantino în vederea realegerii sale la conducerea forului fotbalistic mondial.

Leadership-ul lui Infantino fusese deja pus sub semnul întrebării public de către organismele de conducere ale fotbalului din Europa, America de Nord, America Centrală și Caraibe, UEFA și CONCACAF dând publicității comunicate în care planurile acestuia.

FIFA și Infantino doreau să creeze o filială comercială pentru a organiza principalele evenimente, inclusiv Cupele Mondiale, iar investitorii externi ar fi putut cumpăra participații la aceasta.

Organismul fotbalistic mondial a declarat că va ‘invita terțe părți să facă investiții minoritare’ într-o nouă filială numită FIFA Forward Enterprise (FFE).

Sâmbătă, UEFA l-a criticat aspru pe Infantino, acuzându-l că și-a încălcat angajamentele prin acest ‘proiect jalnic și opac, pus la cale în culise’. Forul continental a adăugat că acesta ‘a pierdut încrederea’ organizației, precum și pe cea a ‘multor altor membri ai familiei fotbalului’.

Gianni Infantino este, în prezent, singurul candidat declarat pentru realegerea la conducerea organismului de guvernare al fotbalului mondial. Scrutinul se va desfășura la Rabat, în martie 2027, pentru un mandat de patru ani.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Buzău/Echipa Heart of RoBots, câștigătoarea Bucharest Twin Cup 2026, la finalul unui sezon de excepție în robotică

Buzău/Echipa Heart of RoBots, câștigătoarea Bucharest Twin Cup 2026, la finalul unui sezon de excepție în robotică

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni peste un miliard de lei de la bănci

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni peste un miliard de lei de la bănci