Curtea de Apel București a anulat joi condamnarea de 3 ani și 8 luni închisoare cu executare primită la instanța de fond de generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale în perioada 2001 – 2005, trimis în judecată pentru trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Generalul Florin Mihalache primise condamnarea în decembrie 2023 la Tribunalul București, însă Curtea de Apel București i-a admis joi apelul și a dispus achitarea, pe motiv că nu există probe care să ateste că fostul șef de la STS a săvârșit o faptă penală.
‘În temeiul art.421 pct.2 lit.a) Cpp, admite apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva sentinței penale nr. 1569/20.12.2023, pronunțată de Tribunalul București. Desființează, în integralitate, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând: În temeiul art. 396 alin. 1 și 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. c) Cpp achită pe inculpatul M.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea. În temeiul art.396 alin.1 și 5 Cpp rap. la art.16 alin.1 lit.a) Cpp achită pe inculpatul M.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor, întrucât fapta nu există. Achită pe inculpatul M.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea’, se arată în decizia instanței de apel, care este definitivă.
Florin Mihalache a fost trimis în judecată de DNA în mai 2022, fiind acuzat că ar fi cerut de la administratorul unei firme 75.000 de euro pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra unui alt om de afaceri, cu care administratorul avea mai multe litigii comerciale, în scopul stingerii acestora.
Astfel, în perioada august 2021 – ianuarie 2022, generalul STS a pretins, în mod repetat, de la administratorul societății comerciale (martor în cauză), inițial un autoturism de lux, ulterior contravaloarea acestuia, de 75.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra reprezentantului a două societăți comerciale cu care martorul avea mai multe litigii, în scopul stingerii acestora.
Concret, arată anchetatorii, ‘intervenția’ lui Florin Mihalache trebuia să se finalizeze cu încheierea unei tranzacții privind stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanțelor din București și achitarea de către una dintre societățile reprezentate de omul de afaceri către societatea administratorului a unor datorii în cuantum de aproximativ 1.500.000 euro.
‘Pentru a disimula proveniența sumei pe care ar fi urmat s-o primească pentru ‘serviciile’ sale, la data de 6 ianuarie, inculpatul ar fi încheiat cu martorul un contract fictiv de împrumut. În contextul menționat, la data de 12 ianuarie, inculpatul ar fi primit cei 75.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante’, menționează procurorii.


