Deputații au păstrat, luni, un moment de reculegere în memoria poetului național Mihai Eminescu, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa în eternitate.
‘Astăzi, 15 iunie, vă invit să păstrăm un moment de reculegere în memoria poetului nostru național Mihai Eminescu. Prin acest gest solemn ne exprimăm profunda recunoștință față de personalitatea sa providențială, care a fundamentat cultura și identitatea noastră națională. La împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa în eternitate, vă rog să păstrăm acest moment de reculegere’, a declarat președintele de ședință, Natalia Intotero.
Momentul a avut loc la solicitarea deputatei Simona-Elena Macovei Ilie, liderul grupului parlamentar al S.O.S. România.
Sorin-George Oltenașu, deputat din partea S.O.S. România, a subliniat că, prin opera sa, Mihai Eminescu ne-a învățat că un popor nu poate dăinui fără memorie, fără demnitate și fără conștiința propriei identități.
‘Astăzi, 15 iunie, ne plecăm cu respect în fața memoriei lui Mihai Eminescu. La 137 de ani de la trecerea sa în eternitate, nu vorbim doar despre cel mai mare poet al literaturii române, ci despre o conștiință vie a neamului românesc, despre omul care a înțeles poate mai profund decât oricine legătura dintre limbă, credință, cultură și identitate națională. Mihai Eminescu a fost poetul nepereche, dar și părintele naționalismului românesc, în sensul său curat cultural și spiritual – dragoste de țară, respect față de popor, apărarea limbii române și a valorilor care ne definesc ca națiune’, a transmis deputatul.
Deputatul USR Alin Bogdan Stoica a amintit că 15 iunie este și ziua în care ar fi trebuit să-i comemorăm pe cei care au fost victime ale mineriadei, respectiv ar fi trebuit ținut un moment de reculegere pentru victimele acestei represiuni.
‘Și, cum spunea și Eminescu: alte măști, aceeași scenă. Astăzi, 15 iunie 2026, s-a pronunțat și instanța de judecată în dosarul ’10 august’ și iată, din nou, nu au fost găsiți vinovați printre cei care au organizat represiunea din 10 august, ci câțiva ‘acari Păuni’. Iată că în toți acești ani, 36 de ani, nu s-a schimbat mare lucru în privința tratamentului pe care statul îl are față de cei care își doresc libertate și se și exprimă pentru ea’, a evidențiat deputatul USR.
După acest moment, deputații au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor mineriadei din 13 – 15 iunie 1990.
Deputatul AUR Mihail Neamțu a susținut că există ‘o legătură între Eminescu și mineriade’: ‘Portretul lui Mihai Eminescu era în inima acestei mișcări naționale de eliberare de comunism – să nu uităm această efigie a marelui poet de la Botoșani, care, din păcate, a fost distrusă de către un membru al Parlamentului României acum câteva luni, fără să existe o reacție sobră și promptă din partea Universității din București, din partea Academiei Române’, a spus Mihail Neamțu.


