Cancelarul german Friedrich Merz s-a distanțat luni de președintele american Donald Trump care a anunțat recent că a negociat livrarea unor cantități masive de motorină rusă pe piețele americană și mondială, precizând că Germania și Europa vor menține sancțiunile împotriva Moscovei, relatează dpa.
Merz a spus că guvernul său a luat notă de acordul energetic între Washington și Moscova, dar a precizat că nu îi va da curs.
”O asemenea decizie este exclusă pentru Germania și Europa. Moscova va negocia în mod serios doar sub presiune și de aceea suntem consecvenți în privința sancțiunilor noastre contra Rusiei”, a afirmat el.
Friedrich Merz a argumentat că sancțiunile ar trebui să fie înăsprite ca răspuns la atacurile ruse care vizează în special infrastructura energetică civilă a Ucrainei. El a adăugat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va putea conta în continuare pe sprijinul Germaniei și al Europei.
Donald Trump a anunțat pe platforma sa Truth Social, în urma discuțiilor cu omologul său rus Vladimir Putin, că Moscova a decis să livreze imediat 300.000 de tone de motorină pe piețele americană și mondială, în scopul scăderii prețului la pompă. Potrivit lui Trump, Rusia va livra alte 500.000 de tone de motorină în noiembrie, urmate la scurt timp de 1 milion de tone.
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a avertizat sâmbătă că suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin contra Ucrainei.


