O inovaţie majoră a ultimilor 30 de ani în lupta împotriva cancerului o reprezintă terapiile ţintite, cu un mecanism de acţiune mai specific decât tratamentele clasice, şi-au îndeplinit numeroase promisiuni. Totuşi, după cum arată studii recente, anumite tipuri de cancer încă le rezistă.
„A devenit o categorie importantă de terapii începând cu mijlocul anilor 2000”, rezumă pentru AFP oncologul Manuel Rodrigues, vicepreşedinte al Societăţii Franceze de Oncologie (SFC). „Dar, spre deosebire de ceea ce credeau unii, aceasta nu a înlocuit chimioterapia”.
Terapiile ţintite reprezintă o schimbare profundă de abordare faţă de tratamentele clasice, precum chimioterapia sau anumite imunoterapii.
Prima vizează eliminarea în bloc a celulelor anormale, în timp ce a doua încearcă să reactiveze sistemul imunitar împotriva tumorii. Terapiile ţintite, aşa cum sugerează şi numele lor, acţionează într-un mod mult mai specific, întrerupând mecanismele specifice celulelor canceroase.
Atunci când funcţionează, acest mecanism de precizie, care implică adesea blocarea acţiunii unor proteine specifice asupra celulei vizate, poate depăşi terapiile clasice, care riscă să afecteze şi celulele sănătoase.
La aproape 30 de ani de la apariţia lor, terapiile ţintite au înregistrat, într-adevăr, succese remarcabile. Acestea au îmbunătăţit considerabil prognosticul pentru mai multe tipuri de cancer: pulmonar, leucemii, melanom…
Însă două studii, publicate în ultimele săptămâni în revista Nature Medicine, au demonstrat recent că aceste terapii nu dau întotdeauna rezultatele scontate.
Prima, publicată la sfârşitul lunii martie, evalua utilitatea unei terapii ţintite, olaparib, în asociere cu o imunoterapie, în cazul anumitor tipuri de cancer pancreatic. A doua, publicată la sfârşitul lunii aprilie, testa trei tratamente ţintite împotriva unei forme deosebit de letale de cancer cerebral la copii.
Cele două studii clinice nu şi-au atins obiectivele principale. Primul studiu nu a reuşit, în ansamblu, să încetinească evoluţia cancerului într-un mod considerat satisfăcător, iar în cel de-al doilea, niciun tratament nu a îmbunătăţit rata de supravieţuire a pacienţilor.
Autorilor le rămâne speranţa că aceste rezultate vor permite o mai bună orientare a cercetărilor viitoare.
„Terapiile ţintite, atunci când sunt orientate către pacienţi care fac parte dintr-o populaţie specifică, pot face diferenţa”, afirmă pentru AFP biologul Jacques Grill, de la Institutul Gustave-Roussy – un spital specializat în tratarea cancerului, situat în apropierea Parisului -, care a supervizat studiul privind cancerul cerebral, denumit gliom infiltrativ al trunchiului cerebral.
Dintre cei aproximativ 90 de pacienţi tineri care au primit unul dintre cele trei medicamente, everolimusul, patru sunt încă în viaţă la şase ani de la diagnosticare, o durată excepţională pentru un tip de cancer care se dovedeşte, de obicei, fatal în decursul unui an.
Proporţia nu este suficientă pentru a demonstra eficacitatea tratamentului. Totuşi, aceşti patru copii par să prezinte caracteristici comune din punct de vedere biologic. Prin urmare, se pregăteşte un nou studiu clinic pentru a evalua evirolimusul exclusiv la această categorie de pacienţi. „Nu vom mai include toată lumea”, a explicat Grill.
Rezultatul rămâne totuşi incert, ceea ce ilustrează procesul de încercări şi erori necesar pentru a orienta cât mai bine aceste terapii, cu termene care se măsoară în ani, ba chiar în decenii.
„Pentru mine, înseamnă cincisprezece ani de muncă”, a spus Grill. „Nu sunt lucruri care dau rezultate imediat. Uneori, ele le arată calea altora”.
De asemenea, în studiul privind cancerul de pancreas, olaparibul dă semne de eficacitate la pacienţii purtători ai unei mutaţii denumite BRCA, deja binecunoscută pentru rolul său în mai multe tipuri de cancer, precum unele forme de cancer de sân sau de ovare.
Aceste semnale rămân, desigur, insuficiente în raport cu obiectivele pe care şi le-au stabilit cercetătorii. Însă ele nu se regăsesc la alţi pacienţi, purtători de anomalii care implică mecanisme similare cu cele ale BRCA.
„Dacă avem ceva care seamănă, nu este suficient”, a afirmat Rodrigues.
„O terapie ţintită trebuie să aibă o ţintă bună”, a explicat expertul, care se aşteaptă ca aceste tratamente să devină şi mai eficiente, graţie dezvoltării inteligenţei artificiale şi a unor tehnici chimice de o precizie fără precedent.
„Vom putea trata din ce în ce mai eficient tipurile de cancer pentru care avem o ţintă precisă”, a concluzionat el. „Rămâne însă faptul că majoritatea tipurilor de cancer nu au o ţintă: pentru acestea, vom apela în continuare la chimioterapie sau imunoterapie”.
