Pompierii militari din Caraș-Severin intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova.
Potrivit ISU Caraș-Severin, autotrenul transportă butelii metalice goale.
‘La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș. La sosirea forțelor, incendiul se manifestă la nivelul capului tractor și la o parte a remorcii. Incendiul este localizat, pompierii acționând pentru lichidarea acestuia’, informează ISU Caraș-Severin.


