Amfibienii se bazează pe pielea lor permeabilă pentru funcțiile vitale de respirație și hidratare, o adaptare la mediul de apă dulce, care este însă compromisă de sarea din apa de mare. Prin urmare, nu era cunoscut niciun amfibian – dispărut sau încă prezent – cu un mod de viață adaptat complet mediului marin. Însă, un studiu recent a adus informații noi.
Cercetătorii au descoperit, în provincia Guizhou din China, două schelete aproape complete ale unui amfibian care a trăit în mare cu aproximativ 237 de milioane de ani în urmă, în perioada triasicului. El avea corpul plat, în formă de disc, cu armură, precum și o gură largă, caracteristică unui animal care se hrănea pe fundul apei, prin aspirație, și care își prindea prada prin ambuscadă, informează Reuters.
Creatura, denumită Gerrothorax maritimus, măsura aproximativ 75 de centimetri lungime și a trăit înaintea dinozaurilor.
”Cea mai importantă descoperire este faptul că a existat un amfibian timpuriu care trăia permanent în mare”, a declarat paleobiologul Ryosuke Motani de la Universitatea din California, Davis, Statele Unite, unul dintre coautorii studiului publicat în revista Nature Ecology & Evolution.
Rămășițele au fost găsite în roci formate din sedimente oceanice, lângă fosile ale unui ihtiozaur – un tip de reptilă marină – numit Guizhouichthyosaurus, care avea o lungime de aproximativ șapte metri. Ihtiozaurii erau prădătorii marini apex la avea vreme, ceea ce justifică armura osoasă a amfibianului.
Modul său de hrănire prin aspirație este sugerat de forma gurii și de structura gâtului. ”Craniul este plat și lat, cu o gură mare, având numeroși dinți mici și conici”, a declarat paleontologul și coautorul studiului, Da-yong Jiang, de la Universitatea din Beijing, China.
Foto: (c) Ryosuke Motani/Handout via REUTERS
”Este un animal de sol acvatic, care se hrănea prin aspirație și trăia pe un fund marin noroios sau plin de sedimente. Probabil că prindea orice trecea pe lângă el, cum ar fi pești, viermi și poate chiar cefalopode”, a spus Jiang, referindu-se la rudele calmarilor.
Wobbegongul, un rechin care trăiește pe fundul mării și se hrănește prin aspirație, de dimensiuni comparabile, poate fi considerat o bună analogie, a spus Motani.
Cercetătorii au afirmat că Gerrothorax maritimus a evoluat din strămoși acvatici de apă dulce cu carapace. Au fost descoperite anterior fosile ale unui amfibian de apă dulce cu carapace, strâns înrudit.
Există peste 8.000 de specii de amfibieni vii, precum broaștele, salamandrele și gimnofionii. Unele pot rezista la apa sărată – amestecul de apă sărată și apă dulce care se formează în locurile în care cursurile de apă, precum râurile, se varsă în mare. Însă, mai puțin de 2% dintre amfibieni prezintă toleranță la sare și niciunul nu trăiește în medii complet marine. În plus, nicio fosilă de amfibian descoperită anterior nu indica o existență marină.
Pielea unui amfibian este multifuncțională, acționând, printre altele, ca principală cale de acces pentru respirație și absorbția apei. ”Pielea lor, însă, nu funcționează la fel în apa de mare”, a explicat Motani. ”Când o broască înoată în apa de mare, își pierde apa din organism – apa de mare îi extrage apa din corp prin pielea permeabilă, sub acțiunea presiunii osmotice. Din același motiv, nici nu poate să bea apă”, a explicat cercetătorul. ”Această trăsătură-cheie împiedică amfibienii să devină complet marini”, a adăugat el.
Gerrothorax maritimus a reușit să facă acest lucru printr-un fenomen numit exaptare, în care o trăsătură biologică care a evoluat pentru o anumită funcție este reutilizată pentru o funcție diferită. ”A existat un amfibian de apă dulce care se întâmpla să aibă echipamentul necesar pentru a coloniza marea – armura corporală”. a spus Motani. Armura a protejat animalul de prădătorii din mediul cu apă dulce, ”dar putea fi folosită și pentru a-l apăra de apa de mare atunci când linia genealogică a colonizat partea mai sărată a sistemului acvatic”, a spus specialistul.
Armura împiedica absorbția apei de mare prin piele, obligând animalul să bea apă sărată prin gură și apoi să filtreze sarea cu ajutorul branhiilor.
În registrul fosilifer, există exemple de animale terestre și de animale acvatice de apă dulce ale căror corpuri au fost transportate în mare după moarte. Însă, cercetătorii și-au exprimat convingerea că acest amfibian era o creatură marină autentică, în parte deoarece oasele sale prezentau o amprentă chimică specifică apei de mare din triasic, indicând că animalul s-a dezvoltat și a crescut în ocean.
”Foarte ciudat și fermecător în felul său”, a declarat Motani despre noua specie. ”Farmecul său rezidă în aspectul său unic, oarecum comic, și în particularitățile sale fiziologice. Nu mi-am imaginat niciodată că ar exista un amfibian care să fi împărțit timpul și spațiul cu ihtiozaurii”, a adăugat cercetătorul.
