in ,

Tulcea: Atelier pentru dezvoltarea punctelor de gastronomie locală

Tulcea: Atelier pentru dezvoltarea punctelor de gastronomie locală

Reprezentanți ai unui număr de circa 20 de puncte de gastronomie locală din județele Constanța, Galați și Tulcea participă, miercuri, la o întâlnire pe tema dezvoltării acestor entități în România, evenimentul găzduit de Centrul de inovare comunitară din satul Mila 23 amintind de altfel candidatura Dobrogei la titlul de capitală gastronomică europeană în anul 2029.

Atelierul ‘Dezvoltarea produselor gastronomice locale: de la rețetă la promovare’, organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 (IP-M23), și-a propus să sprijine activitatea punctelor de gastronomie locală a căror înființare a fost anunțată în anul 2013 de Ivan Patzaichin, care inaugura atunci primul traseu gastronomic în Delta Dunării, promovând ciulinii de baltă.

‘Credem că putem îmbunătăți cadrul legal și astfel să dăm acces mai multor oameni din zona rurală să intre în acest proiect de revitalizare a tradiției și a satului românesc. Sunt provocări care apar din funcționarea lor. Descoperim că sunt și diferențe zonale și nu mă refer la gastronomie, ci la relațiile cu autoritățile’, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreședintele asociației IP-M23, Teodor Frolu.

El a amintit că în România în momentul de față sunt peste 800 de puncte de gastronomie locală și că aceste structuri au devenit poluri de revitalizare a economiei, în condițiile în care un asemenea punct are nevoie nu doar de furnizori de materie primă, ci și de meșteșugari.

Vicepreședintele asociației a amintit că, în România, 21 de puncte au primit și titlul onorific ‘Păstrător al tradiției locale’, sesiunea de selecție a acestora fiind deschisă.

‘Punctul de gastronomie locală nu trebuie privit exclusiv ca un bussiness, ci ca un element de promovare a unui brand local, a gastronomiei locale, ceea ce permite să poți să aduci alte produse, servicii de turism sau de alte tipologii, ca de exemplu meșteșuguri’, a mai spus vicepreședintele IP-M23, Teodor Frolu.

În timpul întâlnirii, reprezentantele inițiativei Dobrogea – candidată la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029, Carmen Ispas și Teodora Moraru, au prezentat avantajele obținerii statutului, ambasadorul proiectului, Cosmin Dragomir, a susținut necesitatea identificării unor produse ‘locomotivă’ și a unor meniuri diferențiate, iar specialista în siguranța alimentului, Ștefania Dumitru, a prezentat măsurile pe care trebuie să le ia proprietarii acestor entități pentru protejarea sănătății consumatorilor.

Atelierul se va încheia cu semnarea unui memorandum care va fi adresat autorităților naționale.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis

Societatea Română de Dermatologie estimează că aproximativ 400.000 de persoane trăiesc cu psoriazis

Cercetătorii au descoperit rămășițele unei specii străvechi de pește cu carapace, primul amfibian marin cunoscut

Cercetătorii au descoperit rămășițele unei specii străvechi de pește cu carapace, primul amfibian marin cunoscut