in ,

Cluj: Doi tineri, răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina într-un pârâu, în zona Muntele Băişorii/ Cel aflat la volan consumase alcool

Cluj: Doi tineri, răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina într-un pârâu, în zona Muntele Băişorii/ Cel aflat la volan consumase alcool

Doi tineri de 20 şi 21 de ani au fost răniţi, sâmbătă, fiind transportaţi la spital, după ce s-au răsturnat cu maşina într-un pârâu, în apropierea localităţii Muntele Băişorii, judeţul Cluj. Poliţiştii au stabilit că tânărul care conducea maşina avea o concentraţie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Accidentul a avut loc, sâmbătă, în zona localităţii Muntele Băişorii.

Poliţiştii care au ajuns acolo în urma unui apel eCall au constatat că un autoturism era răsturnat într-un pârâu, în interiorul acestuia aflându-se două persoane.

Acolo au intervenit pompierii din cadrul Gărzii Băişoara.

”Echipajele operative au găsit la faţa locului un autoturism răsturnat într-o vale adâncă de aproximativ patru metri. Un tânăr în vârstă de 20 de ani nu a reuşit să iasă singur afară din autoturism, astfel că forţele noastre l-au extras în siguranţă şi l-au predat paramedicilor SMURD. De asemenea, a mai primit îngrijiri medicale un alt tânăr, care a reuşit să se autoevacueze din autoturism până la sosirea pompierilor”, a precizat ISU Cluj.

Şoferul de 21 de ani şi pasagerul de 20 de ani au fost transportaţi la o unitate medicală din municipiul Cluj-Napoca, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, având o concentraţie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanţelor psihoactive, rezultatul fiind negativ. Totodată, la unitatea medicală i-au fost recoltate probe biologice.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Superliga: Macedoneanul Din Alomerovic şi-a prelungit contractul cu UTA Arad

Superliga: Macedoneanul Din Alomerovic şi-a prelungit contractul cu UTA Arad

Campioana Inter la Vatican: Cristian Chivu şi jucătorii săi au fost primiţi de Papa Leon. “În timp ce vă felicit, vă invit să reflectaţi asupra experienţei trăite”

Campioana Inter la Vatican: Cristian Chivu şi jucătorii săi au fost primiţi de Papa Leon. “În timp ce vă felicit, vă invit să reflectaţi asupra experienţei trăite”